Articol de Valentin Damian - Publicat sambata, 01 octombrie 2016 00:00
Șapte mărci foarte importante din industria auto, Rolls-Royce, Aston Martin, Lamborghini, Bentley, Ford, Volvo și Mazda, fie n-au mai dorit să cheltuie câteva milioane de euro, fie n-au avut nimic important de arătat la Mondial de l'Automobile, așa că au rămas acasă
200 de expozanți din 18 țări au venit la ediția din acest an a Mondial de l'Automobile, care se desfășoară la fiecare doi ani la Paris. Lipsesc însă nume grele din industria auto: Rolls-Royce, Aston Martin, Lamborghini, Bentley, Ford, Mazda și Volvo.
Motivele? Costurile sunt foarte mari, de ordinul milioanelor de euro, pentru a fi prezent în capitala Franței sau lipsa unor modele noi importante care să justifice o cheltuială atât de mare. Și ar mai fi ceva. America are trei saloane pe an: New York, Los Angeles și Detroit, iar Asia, fie Beijing, fie Shanghai, unul pe an. Piețe mult mai interesante pentru unii față de Europa, un continent care are deja o piață așezată și educată.
Explicația celor de la Mazda a fost simplă. De ce să mai vină la Paris, fieful mărcilor franțuzești, Renault, Peugeot și Citroen?
Cum au comparat ziarișii francezi cifrele de la Mondial de l'Automobile
- 1,25 milioane de vizitatori - de patru ori populația Islandei
- 4 ore și jumătate, durata medie a unei vizite - timpul necesar vizionării a 4 episoade din "Game of Thrones"
- 12 km de cârnați consumați în perioada Salonului - diametrul Parisului fără cartierele mărginașe
- 320 de tone de băuturi consumate de vizitatori - plinul necesar pentru 640 de mașini.
16 euroeste biletul de intrare pentru un vizitator la Mondial de l’Automobile
CITROEN C3
Noul C3, nu mai are nicio legătură cu precedentul model. În primul rând, aspectul este unul "cross", cu spoilere frontale și posterioare împrumutate de la un SUV. Portierele sunt cu Airbumps, protecția din cauciuc folosită pentru prima oară pe Citroen C4 Cactus. Oglinda retrovizoare are integrată o camera video care filmează non-stop. În situația unui accident, aceasta va înregistra automat ceea ce s-a întâmplat cu 30 de secunde înainte și la un minut după impact.
În România, noul C3 va fi lansat anul viitor, în februarie.
SKODA KODIAQ
După Skoda Yeti, un nou SUV pentru cehi, al cărui nume este inspirat după denumirea unei specii de urs, Kodiak, care trăiește în Alaska. Este dezvoltat pe aceeași platformă folosită pentru VW Tiguan și Seat Ateca. Este mașina cu umbrela ascunsă în portieră, iar o racletă este plasată lângă bușonul rezervorului. Cinci motorizări, două diesel și trei benzină. Se pleacă de la un "benzinar" de 1.4 litri și 125 de cai-putere.
RENAULT TREZOR
Francezii au impresionat la standul lor cu prezentarea conceptului Renault Trezor. O mașină a viitorului cu o caroserie din fibră de sticlă și parbriz de culoare roșie.
Trezor utilizează motorul electric aflat pe monopostul Renault din competiţia electrică Formula E. 350 CP şi un cuplu de 380 Nm, cu o acceleraţie de la 0-100 km/h în mai puţin de 4 secunde. Energia electrică este furnizată prin intermediul a două baterii.
RENAULT KOLEOS
Fratele mai mare al lui Captur și al lui Kadjar. Nu mai are nicio legătură cu modelul anterior, arată mult mai bine și va fi un adversar greu pentru rivalele Nissan X-Trail, Mitsubishi Outlander sau Kia Sorento. În România, SUV-ul este așteptat în cel de-al doilea semestru din 2017. Noua generație Renault Koleos va fi produs doar în Asia: Wuhan (China) și Busan (Coreea de Sud).
BMW X2
BMW se pregătește să-și extindă gama SUV-urilor cu X2. Deocamdată, la Paris, constructoul bavarez a prezentat un concept. Un coupe cu 4 uși, un frate pentru X1. Modelul de serie va fi lansat în 2018 și va fi practic cel de-al 6-lea SUV al celor de la BMW. A frapat prezența logo-ului pe stâlpul lunetei.
MERCEDES-BENZ GENERATION EQ
Spectaculos conceptul mărcii germane, Mercedes propunându-și ca până în 2025 în gamă să existe 10 modele electrice. Generation EQ anunță un viitor SUV electric. Numele său, EQ, este un acronim-joc care derivă din expresia "Electric Intelligence". Mercedes a anunțat o autonomie de 500 de kilometri și 5 secunde necesare pentru a atinge 100 km/h.
NISSAN MICRA
Modelul a ajuns la cea de-a cincea generație, iar în România va ajunge în martie 2017. Nissan a hotărât, odată cu lansarea noului model, reintroducea unei motorizări diesel. Modelul este construit pe platforma CMF-B, aceeași pe care sunt asamblate modelele Juke, Note, Renault Clio, Captur și Dacia Sandero și Logan.
AUDI Q5
Un SUV în gama Audi, care se plasează între Q7 și Q3. SUV-ul compact se află la cea de-a doua generație. Nu lipsește bordul digital Audi Virtual Cockpit (12.3 inch) care este opțional, la fel cum este sistemul Head-Up Display. Noul Q5 propune deocamdată patru motoare diesel și doar unul pe benzină. Va fi produs în Mexic.
RENAULT MEGANE Sedan
Francezii au prezentat la Paris cea de-a patra generație a lui Megane în alte două variante de caroserii: sedan și estate. Prima versiune de caroserie are mare succes în țările din Europa de Est. Mașina este deja la vânzare în versiunea hatchback din luna martie, iar sedan și estate vor fi disponibile de luna viitoare. Versiunea sedan va avea același preț de pornire, 14.800 de euro.
MERCEDES-BENZ CLASA A ALL-TERRAIN
Constructorul german va intra într-o nouă luptă odată cu lansarea acestui model, cea cu Audi A6 Allroad și Volvo V90 Cross Country. Un break cross cu o gardă la sol mărită și cu o tracțiune integrală 4Matic. Deocamdată o singură versiune de motorizare, E 220d 4Matic, care oferă un propulsor diesel de 2.0 litri ce dezvoltă 194 CP și 400 Nm.
PEUGEOT 3008
Un adversar pentru Nissan Qashqai, VW Tiguan, Ford Kuga și Renault Kadjar. Modelul s-a lansat pentru prima oară în 2009. La interior, SUV-ul are un display central de 8 inch care a înghițit toate comenzile pachetelor tehnologice disponibile pe acest model. Acesta este dublat de un alt display orizontal şi diagonala de 12.3 inch care înlocuiesc ceasurile de bord. Peugeot l-a așezat la baza parbrizului, în raza vizuală a șoferului.
MERCEDES MAYBACH VISION 6
Un concept care arată fantastic, lung de 6 metri, cu oglinzi înlocuite cu camere video și cu portiere de tip fluture, întrucât se deschid pe vertical. Consola centrală este imensă, integrată în parbriz, cu comenzi tactile. Este conceptul unui viitor coupe de lux, cu propulsie electrică şi care poate parcurge peste 500 km cu o singură încărcare.