Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 05 octombrie 2016 00:00
Concediat după 3 luni pentru "încălcarea gravă a contractului", antrenorul în vârstă de 44 de ani l-a avertizat luni pe președintele clubului că își va căuta dreptatea în justiție.
Luni, 26 septembrie, la trei zile după eșecul cu Le Havre (0-1) și după atacul său înverșunat împotriva șefilor clubului, Viorel Moldovan a fost destituit de la Auxerre.
"Eu l-am adus pe român, eu sunt responsabil de acest eșec. Văzând reacția sa, decizia noastră era ineluctabilă. Cuvinte inadmisibile", a declarat președintele Guy Cotret la beIN Sports, anunțând că "antrenorul a fost dat afară pentru încălcarea gravă a contractului".
Luni, 3 octombrie, Moldo s-a întâlnit cu Cotret la stadionul Abbe-Deschamps pentru rezilierea acordului. Și, potrivit L'Equipe, discuția ar fi durat doar cinci minute.
Tehnicianul a cerut să fie despăgubit, dar oficialul grupării burgunde a refuzat, acuzându-l pe Moldovan de ruperea înțelegerii. Răspunsul antrenorului n-a întârziat: "Atunci, ne vedem la tribunal!".
"Am fost abandonat de propriul club. Eu trag la galere aici singur, ca un idiot. Dacă nimeni nu face nimic pentru echipă, mai bine ne aruncăm în râu"
Viorel Moldovan, fost antrenor Auxerre"Clubul de fotbal e ca o antrepriză. Iar într-o antrepriză, nu se acceptă asemenea insulte. Pentru mine, antrenorul a făcut o eroare foarte gravă. N-am ezitat"
Guy Cotret, președinte Auxerre
440.000 €va cere Moldovan în instanță, restul banilor pe care Auxerre ar fi trebuit să-i plătească pentru 2 ani de contract
5eșecuri și o singură victorie a avut Moldovan la Auxerre în 9 etape de campionat; a lăsat echipa pe locul 19 (penultimul) în Ligue 2