Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat miercuri, 19 octombrie 2016 19:23
Aflată pe loc de play-off în Liga 1, formația Pandurii Târgu Jiu a intrat oficial în insolvență în această după-amiază, după ce Narcis Răducan a afirmat că echipa a scăpat de depunctare.
Tribunalul Gorj a aprobat cererea de intrare în insolvență, iar Adunarea Generală a Acționarilor se va întruni mâine pentru a discuta care este pasul următor ce trebuie făcut în ceea ce privește administrarea clubului.
La Adunarea Generală vor fi, alături de președintele Narcis Răducan și tehnicianul Petre Grigoraș, patru fotbaliști care vor reprezenta echipa și cei cinci acționari ai clubului.
"Am ajuns în punctul în care nu mai putem continua cu diplomație și promisiuni. Avem nevoie de un ajutor clar și imediat. Dintr-un buget de 6-7 milioane am ajuns la unul de 4 milioane și ceva într-un an.
Cred că este apreciat, în condițiile în care performanța a fost actualizată: de la o echipă care s-a bătut la retrogradare, la una care s-a calificat în cupele europene. Sunt convins că, dacă aveam o minimă siguranță financiară anul acesta, ne vom puteam bate în aceeași zonă a play-off-ului", a spus Narcis Răducan pentru GSP.RO.
"Nici nu știu dacă o să ajungem la București (n.r. pentru meciul cu Dinamo), nu mai sunt bani. După aceea avem o altă deplasare la Timișoara și apoi jucăm cu Craiova. I-am zis soției mele că o să vin acasă să cheltuim banii împreună, decât să fiu eu într-o parte, ea în alta și să cheltuim în două părți", a afirmat și Grigoraș.
În cazul în care Federația va decide să ia măsuri imediate împotriva echipelor aflate în insolvență, Pandurii nu va mai putea juca în play-off și nici în Cupa României.
Echipe importante care au dispărut din fotbalul românesc:
FC Vaslui
FC Argeș
"U" Craiova
FC Național
Gloria Bistrița
FCM Bacău
Unirea Urziceni
Sportul Studențesc
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”