SPORTURI  »  HANDBAL  »  DUNĂREA BRĂILA

Adversar acceptabil » Dunărea Brăila a avut noroc la tragerea la sorți: handbalistele au șanse mari să ajungă în grupe

Aneta Udriștoiu are experiență în cupele europene din perioada Baia Mare
Aneta Udriștoiu are experiență în cupele europene din perioada Baia Mare

Articol de - Publicat miercuri, 26 octombrie 2016 00:00

Brăila a avut noroc la tragerea la sorți și are șanse mari de a ajunge în premieră în grupele Cupei EHF.

Dunărea Brăila și-a aflat ieri adversarul din turul 3 al Cupei EHF în urma tragerii la sorți care a avut loc la sediul federației Europene de Handbal de la Viena.

Liderul Ligii Naționale va întâlni formația norvegiană Byasen Trondheim, un nume mare din handbalul european, dar care, în ultima perioadă, și-a pierdut din strălucire și nu mai are puterea de altădată.

"Rander vine din școala norvegiană de handbal, au o echipă tânără, cu talie. Aș putea spune că întâlnim echipa secundă a Norvegiei", a declarat antrenorul Costică Buceschi. Tehnicianul Brăilei e însă mulțumit, pentru că ar fi putut avea adversari mult mai grei.

"Va fi o deplasare grea, lungă, dar cred că avem șanse mari de a ajunge în grupe. O să analizăm ce înseamnă pentru club și din punct de vedere financiar, dar o calificare ar fi benefică jucătoarelor pentru că ar căpăta multă experiență", a adăugat "pricipalul" Dunării.

Prima manșă a dublei cu Byasen va avea loc la Brăila, pe 12 sau 13 noiembrie, returul în Norvegia, o săptămână mai târziu.

Finală în 2007

Cel mai bun rezultat din istoria clubului norvegian se leagă de ediția 2006/2007 a Cupei Cupelor. Atunci, Byasen Trondheim a ajuns până în finala competiției, pierzînd însă trofeul în fața Oltchimului.

Echipa pregătită atunci de Gheorghe Tadici a învins în deplasare cu 30-24 și a terminat la egalitate, 29-29, la Rm. Vâlcea. Din echipa norvegiană făceau parte atunci jucătoare cu nume precum Nostvold, Alstad, Frafjord, Grimbsbo, Herrem, toate componente ale naționalei Norvegiei.

Întâlnire cu Martin

Costică Buceschi va veni vineri seara la București, la meciul dintre CSM București și Gyor. Nu vizionarea partidei e scopul principal pentru antrenorul Brăilei, ci o întrevedere cu tehnicianul Gyorului, Ambrosio Martin, antrenorul naționalei feminine a României.

"Trebuie să discutăm cu privire la lot, să discutăm despre următoarea perioadă de pregătire pentru că timpul rămas până la Campionatul European e foarte scurt", a declarat Buceschi, secundul naționalei.

5participări în grupele Ligii Campionilor are în istoria sa Byasen Trondheim, ultima în 2012

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Primul transfer al iernii pentru FCU Craiova! » Adrian Mititelu a adus fiul unui fost fotbalist
Liga 2
Primul transfer al iernii pentru FCU Craiova! » Adrian Mititelu a adus fiul unui fost fotbalist
Plecare de ultimă oră din Superliga! » Mijlocașul va juca în China
Superliga
Plecare de ultimă oră din Superliga! » Mijlocașul va juca în China
Antonio Sefer face vizita medicală și semnează cu noua echipă! Anunț oficial despre fostul rapidist
Superliga
Antonio Sefer face vizita medicală și semnează cu noua echipă! Anunț oficial despre fostul rapidist

Forban reloaded » Steaua trage tare la munte, pe rit vechi: „Calcă pe urmele «viteziștilor»”. George Ogăraru dezvăluie: „E ceva fascinant pentru ei, sunt multe beneficii!”

Imperiul sub asediu: chinezii vor fabricile din Germania la care renunță Volkswagen


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close