Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 11 noiembrie 2016 00:00
În toate meciurile din preliminarii, jucătorii lui Adam Nawalka au picat mereu în repriza secundă.
E de ajuns un nume, Robert Lewandowski, și o cifră, 5 goluri în 3 meciuri, și am spus deja foarte mult despre forța ofensivă a echipei lui Adam Nawalka.
Polonia este totuși departe de a fi o sperietoare în aceste preliminarii. Chiar dacă nu i-au luat decât un punct, Kazahstan (2-2), Danemarca (2-3) și Armenia (1-2), ultimele două chiar la Varșovia, le-au devoalat alb-roșilor destule slăbiciuni.
3-0 la pauză, 3-2 la final
În Kazahstan au tremurat pentru remiză deși au condus cu 2-0 la pauză. Cu Danemarca au intrat la cabine cu 3-0 pe tabelă, pentru a primi apoi două goluri, terminând cu sufletul la gură. Iar în fața armenilor au avut superioritate numerică din minutul 30, 1-0 în '48 și imediat 1-1, pentru a înscrie golul victoriei abia în prelungiri (90+5)!
Superficiali
Este evident că jucătorii lui Nawalka nu pot menține un tempo ridicat vreme de 90 de minute. Iar o altă problemă a acuzat-o chiar căpitanul Lewandowski: "Ne creăm un avantaj confortabil pe tabelă, însă nu reușim să ținem de el până la final. E o chestiune de concentrare". Mai ales pe faza defensivă, moment al jocului pe care polonezii îl tratează destul de superficial.
Șansa "tricolorilor"
Și încă ceva. Marți, Lewandowski le-a expus jurnaliștilor planul pentru București: "Trebuie să-i punem pe români sub presiune, să-i constrângem să comită greșeli". Ceea ce presupune o mobilizare și un efort colectiv exemplare. Dacă nu e o diversiune și Lewa chiar a dat "din casă", poate fi o șansă imensă pentru "tricolori" dacă alb-roșiii termină repede benzina. Din nou.
În față doar cu Lewa
Absența lui Milik, partenerul lui Lewandowski în atac, l-a pus pe Nawalka într-o situație delicată, dar nu fără ieșire. O soluție ar putea fi un 4-4-2, cu Teodorczyk lângă Lewa. Sau 4-3-3, cu cei doi mijlocași ofensivi de pe flancuri, Blaszczykowski și Grosicki, în linie cu atacantul lui Bayern.
Dar cea mai probabilă formulă, vehiculată ieri și de cotidianul Przeglad Sportowy, e cu Lewandowski singur în față: "Deși înscrie pe bandă rulantă la Anderlecht, Teodorczyk n-a convins la națională. Iar un 4-3-3 pare riscant la București".
Formula probabilă: 4-2-3-1
Fabianski - Piszczek, Pazdan, Glik, Jedrejczyk - Krychowiak, Linetty - Blaszczykowski, Zielinski, Grosicki - Lewandowski
Varianta ofensivă: 4-3-3
Fabianski - Piszczek, Pazdan, Glik, Jedrejczyk - Krychowiak, Linetty, Zielinski - Blaszczykowski, Lewandowski, Grosicki
Varianta surpriză: 4-4-2
Fabianski - Piszczek, Pazdan, Glik, Jedrejczyk - Blaszczykowski, Krychowiak, Zielinski, Grosicki - Lewandowski, Teodorczyk
5goluri au încasat polonezii în aceste preliminarii, toate după pauză. A 3-a cea mai slabă apărare din grupă
7goluri a marcat echipa lui Nawalka, dintre care 6 pînă la pauză. Cel mai bun atac, alături de Muntenegru (7)
![Anunț BOMBĂ din Italia: „Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei! Va conduce antrenamentul de mâine”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05072024/5e55ddb6-901b-4116-a420-ef4b1d50a518.jpg?width=195&height=130)
![Momente uluitoare în Giulești! Șumudică, scandal cu suporterii după gol » Săpunaru a sărit să-l oprească: șocant ce a urmat la final](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/81cb3803-05ba-4c08-9c6d-66f0cd24543f.png?width=195&height=130)
![Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29042023/536112c8-8773-4b8b-8a9a-e1ba43d3f1da.jpg?width=195&height=130)