FOTBAL  »  NATIONALA  »  ADIO, DIDI!

FOTO Ultimul salut pentru Didi » Prodan a fost condus pe ultimul drum: 500 de oameni i-au fost alături

Toţi marii fotbalişti din Generaţia de Aur au fost alături de Didi +9   FOTO
Toţi marii fotbalişti din Generaţia de Aur au fost alături de Didi

Articol de - Publicat duminica, 20 noiembrie 2016 00:00

Ieri, 500 de oameni, printre care majoritatea componenţilor Generaţiei de Aur, foşti internaţionali şi conducători, prieteni şi fani şi-au luat adio de la Daniel Prodan.

Încă de la primele ore ale dimineţii, oamenii au început să curgă, tăcuţi, către Cimitirul Sf. Ilie din Pipera. Trupul neînsufleţit al lui Daniel Prodan fusese deja mutat din capelă în micuţa biserică, pentru slujbă.

Gică Popescu era deja acolo, împreună cu Mircea Sandu. Tot aranjau fularele de pe sicriu, parcă îl băteau pe umăr pe Didi, nu se îndurau să plece de lângă el. Apoi au început să vină foştii colegi, Basarab Panduru, Viorel Moldovan şi restul.

I-a adus clopul maramureşean

Puţin mai târziu a ajuns Licinia Prodan, împreună cu copiii, Ştefania şi Răzvan. Soţia fostului internaţional avea în mâini un clop maramureşean, pe care l-a aşezat în sicriu, pe o minge de fotbal plină cu autografele foştilor colegi din Generaţia de Aur. Alături era un tricou galben, al "naţionalei", cu numărul 3.

Se strâng grupuri, grupuri, foşti internaţionali, foşti conducători, antrenori, colegi, prieteni, fani. Unii comentează poantele pe care le făcea Prodan. Alţii încă nu pot crede că tragedia e reală: "Nu, nu pot să mă obişnuiesc cu gândul! Parcă tot aştept să apară de undeva şi să râdă de noi".

Predică ardelenească

Un sobor de patru preoţi a oficiat slujba înconjuraţi de câteva sute de oameni. În faţă, camarazii, Gică Popescu, Gică Hagi, Bogdan Stelea, Ionuţ Lupescu, Marius Lăcătuş, Dorinel Munteanu, Cosmin Contra, Miodrag Belodedici, Florin Răducioiu, Adrian Ilie, medicul Pompiliu Popescu, Mircea Sandu, Ţiţi Dumitriu. Preotul Radu Mureşan, de loc din Satu Mare, la fel ca Didi, a ţinut o predică sfâşietoare.

"Pentru că Daniel nu a putut să îşi ceară iertare şi să-şi ia rămas bun de la toţi, am s-o fac eu în numele lui". A vorbit liber, calm, apăsat, în grai ardelenesc, care a stârnit lacrimile tuturor. Hagi, Baciu', Moldo, Stelică, Lăcă şi ceilalţi şi-au plâns colegul, prietenul. Undeva, retras, a asistat la ceremonie şi Anghel Iordănescu.

Hagi s-a lovit la mână

Apoi, toţi cei din Generaţia de Aur l-au dus pe Didi Prodan pe ultimul drum, aşa cum au făcut-o mereu în ultimele trei zile. S-au chinuit pe aleea îngustă să ducă sicriul la groapă, acolo unde aşteptau, cu steaguri, mesaje şi torţe, şi fanii Stelei. Gică Hagi s-a şi lovit la mână, dar a îndurat durerea şi a continuat să-şi ajute colegii.

La sfârşit, unii au vrut să arunce, conform obiceiului, pământ peste sicriu. I-a oprit ţipătul sfâşiat de durere al soţiei: "Nu, vă rog, nu mai aruncaţi cu pământ! Că pământul e cel mai greu!". Fanii au aprins torţele şi i-au scandat numele lui Didi Prodan. Ultimul salut. z

"Voia să sărbătorim împreună 90 de ani ai lui şi să nu sufere când o să moară. Dumnezeu ne-a ascultat, dar i-a îndeplinit doar o parte din dorinţă. Va lăsa un gol imens în inima noastră"
Marin Anton, naşul lui Didi Prodan

"Cuvintele sunt de prisos. Sunt mândru că am făcut parte din viaţa lui Didi Prodan, un fotbalist extraordinar, un om şi un prieten senzaţional"
Mihai Stoichiţă, fost antrenor al lui Didi Prodan

"Lui Didi i-a explodat inima din cauza supărărilor. Ultimul lui mesaj a fost pentru Gică Popescu: "Bravo, Gică! Bravo, căpitane! Sunt alături de tine!". El avea un vis. Dumneavoastră, Gică Hagi, Gică Popescu, aveţi datoria să-i împliniţi visul!"
Marin Anton, naşul lui Didi Prodan

Alte personaje din lumea fotbalului prezente la funeraliile lui Prodan: Mitică Dragomir, Gino Iorgulescu, Marcel Puşcaş, Mihăiţă Pleşan, "Ţeţe" Moraru, Emil Săndoi, Sabin Ilie, Cristi Balaj, Sorin Corpodean, Iulian Miu, Cristi Ciocoiu, Mihai Stoichiţă, Mihai Stoica, Laurenţiu Reghecampf, Cristi Bivolaru, Vali Argăseală, Toni Doboş, Nicolae Dică, Sorin Paraschiv, Tibi Csik, Iosif Vigu, jucătorii de la FC Voluntari.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglu a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglu a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta
Stranieri
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (6)
para.para
para.para  •  20 Noiembrie 2016, 12:41

La urmatorul meci al lui fcsb sa nu uitati sa treceti la statistica si pe astia 500 de la inmormantare, ca sa creasca media de meci a lui fcsb.

ang3ldev1l
ang3ldev1l  •  20 Noiembrie 2016, 12:14
Postat de wrestler pe 20 Noiembrie 2016, 09:49

autopsia rezultatul care e !? mai avea ficat??

a murit de inima nu de ficat

967516593280868
Vlad Ioan  •  20 Noiembrie 2016, 10:40

din miliardele de fani ai stelei,doar atatia au tinut sa-si prezinte omagiul?sau era prea frig afara?dezamagitor

Vezi toate comentariile (6)
Comentează