FOTBAL  »  Superliga  »  CSA STEAUA

Ion Voinescu susține proiectul CSA Steaua: "Marius, pune suflet, cum făceai şi pe teren!"

Ion Voinescu aplaudă apariţia echipei armatei și se declară alături de Marius Lăcătuș // FOTO Raed Krishan
Ion Voinescu aplaudă apariţia echipei armatei și se declară alături de Marius Lăcătuș // FOTO Raed Krishan

Articol de - Publicat joi, 15 decembrie 2016 00:00

Ion Voinescu, portarul Stelei din perioada 1950-1963, susţine proiectul Clubului Sportiv al Armatei de a face o echipă de fotbal de seniori şi îi este alături lui Lăcătuş.

Peste 4 luni împlineşte 88 de ani. Se mişcă mai greu, vorbeşte mai greu, dar citeşte zilnic presa şi nu pierde niciun meci de fotbal din Liga 1. Ştie că cei de la Clubul Armatei vor înscrie o nouă echipă în Liga a 4-a, la începutul sezonului viitor.

Ion "Ţop" Voinescu, legendarul portar al CCA-ului şi mai apoi al Stelei, este entuziasmat: "În sfârşit, Armata s-a decis să îşi facă iar echipă de fotbal! Nu credeam să mai apuc această zi". Glumeşte spunând că "acum n-am ce să fac, trebuie să rezist, să ajung să-i văd pe jucătorii Stelei jucând iar în Liga 1".

"Va fi greu de făcut o echipă de la zero"

Singurul supravieţuitor al marii echipe a CCA-ului, cum s-a numit la înfiinţare echipa de fotbal a militarilor, devenită ulterior Steaua, Voinescu ştie că "va fi extrem de greu ca această nouă echipă a Armatei să redevină o forţă. E greu să o iei de la capăt. Ştiu, pentru că în '50, când am venit eu la Steaua, echipa era la început şi n-am uitat cum a fost. Îţi trebuie jucători de valoare, antrenori, bani, bani mulţi!, să poţi plăti salariile din ziua de azi.

De aceea, sfatul meu pentru Marius Lăcătuş este să pună suflet, să fie «Fiară», cum era pe teren, să aibă răbdare, să nu renunţe uşor, pentru că va fi o treabă tare grea. Nu preia o echipă, trebuie să o formeze! Dar el este o legendă a Stelei, a Stelei noastre şi poate face asta. Fiindcă oamenii care iubesc Steaua, spiritul echipei Armatei, vor fi alături de el. Eu sunt gata să-l ajut, e de ajuns să mă sune. Să avem iar o Steaua a Armatei, o echipă care să reînnoade şirul marilor performanţe, e un vis mai vechi de-al meu".

"Gigi să-şi ia alt nume pentru echipa lui!"

Voinescu a mai spus-o şi rămâne consecvent: "Pentru mine, echipa lui Gigi Becali nu e Steaua! El nu a vrut să creeze o echipă pentru stelişti, ci doar să facă o afacere. A beneficiat de brandul Steaua ca să capete notorietate. A băgat şi ceva bani, a cumpărat jucători, dar a şi vândut pe sume mari, precum Chipciu şi Stanciu.

Becali nu trebuia să se certe cu Armata. Nu mă interesează ce face, ar fi anormal să existe două echipe Steaua. Dar, din câte ştiu, a pierdut sigla şi numele, deci să-şi caute altele! Ştiu că nu vrea să renunţe. Cine ar lăsa un brand ca Steaua?! Dar nu are încotro. Eu o să ţin mereu cu Steaua Armatei, eu pentru echipa asta am jucat şi am muncit, nu pentru cea a lui Gigi Becali!".

"E normal ca Steaua, echipa Armatei, să vină să joace în Ghencea, doar este casa ei, unde a făcut istorie şi performanţe unice în fotbalul românesc. Abia aştept să fiu în tribune la primul meci al echipei în Liga 1"  
Ion Voinescu

"E visul meu, e viaţa mea, să mai văd o dată Steaua Armatei jucând în cupele europene. E un proiect greu, îndrăzneţ, să ajungă în Liga 1 în 2020. Sper să şi găsească finanţare"
Ion Voinescu

Ce a declarat Lăcătuș ieri, la prezentarea oficială:

  • "Mă simt onorat să fac parte din acest proiect, pe undeva era normal ca această echipă de seniori să fie înfinţată pentru a beneficia de baza sportivă din Ghencea, pentru a avea alături suporterii, care şi-au arătat dorinţa de a ne susţine"
  • "Ştiu foarte bine că ne aşteaptă o muncă grea, un drum lung de parcurs, dar sper să realizăm ceea ce ne-am dorit. Principalul nostru obiectiv este de a ajunge în Liga 1. Aceste lucruri se fac pas cu pas și încet-încet vom deveni o echipă puternică"
  • "Sper să nu ajung în situaţia să antrenez, pentru că asta ar fi un pic ruşinos pentru mine, pentru că ar însemna că nu am găsit antrenor, sper ca echipa să fie preluată de un antrenor cu propriul staff"
  • "Nu ne aşteptam ca toată lumea să privească cu ochi buni acest proiect, ar fi trebuit să fim nebuni. Rămâne să demonstrăm prin fapte că putem duce la bun sfârşit acest proiect"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga 2, runda #15 » Scor șocant la debutul lui Claudiu Niculescu + Ovidiu Burcă, egalat în prelungiri. Acum e Corvinul - Csikszereda. Toate rezultatele + clasamentul
Liga 2
Liga 2, runda #15 » Scor șocant la debutul lui Claudiu Niculescu + Ovidiu Burcă, egalat în prelungiri. Acum e Corvinul - Csikszereda. Toate rezultatele + clasamentul
Atac devastator după Rapid - Petrolul: „Băi ciupercarule cu păr roșcat! Sunteți zero, opăriților!”
Superliga
Atac devastator după Rapid - Petrolul: „Băi ciupercarule cu păr roșcat! Sunteți zero, opăriților!”
Reacția fostului internațional când a văzut pozele la limită cu fiica lui: „Îi spun mereu: «Ține minte că tatăl tău e cunoscut»”
Stiri extrasport
Reacția fostului internațional când a văzut pozele la limită cu fiica lui: „Îi spun mereu: «Ține minte că tatăl tău e cunoscut»”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (3)
para.para
para.para  •  15 Decembrie 2016, 16:49

Lacatus iubeste 5teaua "armatei", a jucat pentru ea, dar ii e rusine s-o antreneze in liga a 4-a. Daca o iubesti, o antrenezi si in spatele blocului si in curtea scolii si in liga 4, 3, 2 si 1. Ce zice sau ce face Lacatus cu treaba asta e ca si cum iti iubesti mama, dar ti-e rusine sa iesi cu ea pe strada.

432585013533469
Mihai Ungureanu  •  15 Decembrie 2016, 15:33
Postat de gazistu pe 15 Decembrie 2016, 14:01

zicetimi si mie cu ce ar putea sustine "epava" asta de om, noua echipa a armatei? ce sustinere poate oferi acest batran? nici macar nu poate veni pana la stadion!!!

Cu mintea pe care inca o mai are ceea ce tu nu ai.

gazistu
gazistu  •  15 Decembrie 2016, 14:01

zicetimi si mie cu ce ar putea sustine "epava" asta de om, noua echipa a armatei? ce sustinere poate oferi acest batran? nici macar nu poate veni pana la stadion!!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează