Articol de GSP - Publicat duminica, 18 decembrie 2016 16:50
Partida dintre ASA Târgu Mureș și Pandurii s-a terminat după doar 45 de minute, când scorul era 2-0 pentru gazde după reușitele lui Mureșan (19) și Vlad Morar (37).
După pauză, jucătorii gorjenilor au refuzat să mai iasă de la vestiare. Marius Avram a dat drumul la meci pentru încă 3 minute, conform regulamentului. Jucătorii oaspeților se schimbaseră deja și așteptau pe tunel fluierul final.
După ce s-au scurs 3 minute meciul a fost oprit, iar Pandurii va pierde acest joc la "masa verde", scor 0-3.
Starea gazonului, înghețat în unele porțiuni, a fost motivul principal al protestului. Probabil, și problemele financiare de la olteni au fost un factor.
Startul revoltei fusese dat înaintea jocului de gorjenii Pleașcă și Sânmărtean, care au refuzat să joace din cauza terenului înghețat.
FINAL ASA TÂRGU MUREȘ - PANDURII 2-0 (Mureșan 19. Morar 37)
Echipele:
ASA: Moga - Matei, Cordoș, M. Constantin, Mendy - Candrea, Mureșan - Ciolacu, Rus, Morar - Kuku
Rezerve: Podar Petho, Chertes, Szasz, Iacobovici, Netzer, Deaconu, Ursu
Pandurii: Stanca - Tudor, Pițian, Ungurușan, Pîrcălabu - Pirtea, David - Brînzan, Herea, Răuță - Dodoi
Rezerve: Negrilă, Pîrvulescu