Articol de GSP - Publicat duminica, 18 decembrie 2016 19:54
Dan Alexa este de părere că Pandurii ar fi jucat și cea de-a doua repriză, dacă scorul nu ar fi fost 2-0 pentru ASA Târgu Mureș. Gorjenii au refuzat să intre pe teren după pauză, acuzând faptul că gazonul este înghețat și nu se poate juca.
"Nu știu dacă s-a mai întâmplat așa ceva. Eu am fost totuși mulțumit de jocul nostru din prima repriză. Probabil că ar trebui refăcut programul, pentru că în perioada asta nu se poate juca în condiții bune. Cred că cei de la Pandurii, dacă ne-ar fi condus, ar fi ieșit pe teren", a spus antrenorul mureșenilor la TV Dolce Sport.
Iată cum arăta gazonul de la Tg. Mureș: