Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 13 februarie 2017 00:00
Promovata Burnley, locul 12, care o învinsese acasă și pe Liverpool, i-a pus o piedică liderului printr-o evoluție curajoasă.
Dacă o bătea ieri și pe Burnley, Chelsea s-ar fi distanțat la 12 puncte în fruntea clasamentului. Iar managerul Antonio Conte ar fi avut deja o mână pe titlu, la primul său sezon în Premier League.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Dar tocmai ocupanta locului 12, promovată vara trecută, a salvat Anglia de la un final de stagiune monoton, punându-le albaștrilor o mică piedică: 1-1.
Nu s-a pierdut cu firea
Chelsea a început în forță și și-a materializat repede superioritatea. Contraatac iute, cu Moses la serviciu și Pedro exact unde trebuia pentru a prelua și a-l învinge apoi pe portarul Heaton.
Era abia minutul 7! Însă Burnley, învingătoarea lui Liverpool (2-0), locul 4 în clasamentul meciurilor de acasă (28 de puncte în 14 etape), nu s-a pierdut cu firea.
Mulțumită cu remiza
Și-a venit minutul 24. "Directă" Brady, pe lângă zid, vinclu: 1-1. Nicio șansă pentru portarul Courtois. Din acest moment, oaspeții au acaparat balonul, dar în careul advers, mai periculoasă a fost Burnley.
Courtois a salvat de două ori cu piciorul, iar de partea cealaltă, Azpilicueta a tras pe lângă vinclu. Finalul? Fiindu-i clar că are în față un adversar în zi bună, Chelsea a preferat un joc prudent, ba a părut că acceptă bucuroasă remiza.
71la sută posesie a avut ieri Chelsea. Și o acuratețe a paselor de 84 la sută
4șuturi au expediat amfitrionii pe spațiul porții, liderul numai două
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”