Cine a fost genialul Bobby Fischer: a învățat șah de pe o acadea, a fost acuzat că a jefuit o bancă și s-a bucurat la tragedia de pe 11 septembrie

Cauza morţii lui Bobby Ficher s-a aflat, la fel ca întreaga sa viaţă, sub multe voaluri. A fost insuficienţă renală. „Nu a mers la doctori, nu avea încredere în medicină”, spunea un cunoscut din Islanda.

Islanda a fost cartierul general al gloriei şi al geniului lui Fischer, considerat cu o inteligenţă superioară celei lui Albert Einstein. Chiar dacă s-a născut în SUA, Fisher şi-a înghesuit problemele în Islanda.

Cum a învățat Bobby Fischer șah de pe instrucțiunile unei acadele

Trecuseră douăzeci şi doi de ani de cînd micuţul Bobby descoperise instrucţiunile jocului de şah lipite de o acadea a surorii sale.

A urmat un drum care i-a exclus pe cei din jur, şahul devenind singura preocupare. A devenit cel mai tânăr campion al Americii din istorie, la 14 ani, iar la 15 ani a devenit și cel mai tânăr mare maestru și cel mai tânăr candidat la titlul de campion mondial de până atunci! 

• În 1972, la Reykjavik, Bobby Fischer a devenit campion mondial la vîrsta de 29 de ani, învingîndu-l pe marele maestru rus Boris Spasski.
• Aceea întîlnire a marcat sfîrşitul dominaţiei sovietice într-un sport care are spectatori tăcuţi. 

Însă rocadele din mintea lui Fischer au făcut ca în 1975 să refuze să-şi apere titlul şi să se ascundă de lume.

S-a întors la 20 de ani de la marea întîlnire cu Spasski, la Belgrad, în 1992, când nevoia de bani l-a făcut să spargă embargoul impus de ONU împotriva Iugoslaviei şi să accepte cele 3, 5 milioane de dolari puşi la bătaie pentru reeditarea întîlnirii. A câștigat partida, dar imediat, SUA l-a renegat şi l-a condamnat la 10 ani de închisoare, iar viaţa lui Fischer s-a irosit în Ungaria, Filipine, Japonia, pînă cînd, în 2005, a primit cetăţenie islandeză.

• Interesant e că Washington Post scria că și pasiunea pentru o româncă pare să fi fost catalizatorul acestei întoarceri în șah pentru campionul american;

„Toţi spun despre mine că duc o viaţă excentrică, dar adevărul e că eu sînt plictisitor”, spunea Fisher după ce ziarele din SUA au scris că fusese implicat în jefuirea unei bănci.

Nu suporta fotografii și întârzia la turnee

Bobby Fischer a fost considerat capricios: întîrzia la turnee, părăsea partidele în mijlocul lor, refuza să joace dacă lumina nu-i convenea şi nu suporta fotografii şi desenatorii. În 1972, partida pentru titlu trebuia să se joace în Iugoslavia, dar pretenţiile lui Fischer au trimis meciul în Islanda.

Primul meci a fost pierdut de Fischer pentru că a fost nemulţumit de poziţionarea camerelor. La a doua întîlnire nu s-a prezentat în semn de protest şi a reluat meciul abia după ce Spasski a fost de acord să joace într-o altă cameră, departe de camerele de luat vederi.

Secta care l-a falimentat pe Bobby Fischer

După un rezultat prost în 1962, Fischer i-a acuzat pe sovietici de complot împotriva lui şi, la puţin timp după aceasta, s-a alăturat unei secte religioase, Biserica Universală a Domnului. Deşi secta l-a ruinat, timp de 20 de ani Fischer a refuzat milioanele de dolari oferite de organizatorii de la Las Vegas sau Manila. Pînă în 1992, la meciul de la Belgrad.

La 11 septembrie s-a bucurat!

Imprevizibil şi taciturn, campionul mondial Bobby Fischer a criticat mereu presa, acuzînd-o că „montează publicul” împotriva sa.

Opiniile sale au deranjat mult. Şahistul a calificat drept „o veste minunată” atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. El şi-a arătat cu hotărîre şi convingerile antisemite. Stabilit în Islanda în martie 2005, el a rămas sub supravegherea autorităţilor americane, care au vrut ca Fischer să fie arestat şi extrădat, până la decesul din 2008.

Ce legătură Gambitul Damei cu celebrul Bobby Fischer

Povestea serialului „The Queen’s Gambit” este fictivă și extrasă din romanul omonim lansat în 1983. Cu toate acestea, se spune că povestea protagonistei seamănă cu cea a renumitului campion la șah Bobby Fischer. 

La fel ca Beth Harmon, și el a fost un puști minune al șahului, iar amândoi au câștigat campionatul din Statele Unite ale Americii în 1967, anul în care Fischer a câștigat al 8-lea și ultimul său titlu pe pământ american. 

Amândoi au învâțat limba rusă pentru a putea juca în țară, au o afinitate pentru moda de cea mai bună calitate și au jucat cu aceeași schemă de atac, „Fischer-Sozin”, atunci când au evoluat cu alb și s-au confruntat cu apărarea siciliană.

În prefața romanului, autorul Walter Tevis a mărturisit că s-a inspirat după marii jucători Robert Fischer, Boris Spassky și Anatoly Karpov.

Editorialul lui Cristian Geambașu la moartea lui Bobby Fischer, în 2008: 

Aparţinea unei generaţii care se stinge. Tinerii anilor ’60-’70 s-au hrănit din excese, sătui de normalitatea coclită a vieţii părinţilor. Bobby Fischer a fost un hippie fără plete şi un tip conştient de dimensiunea circumvoluţiunilor creierului său. Şi-a petrecut tinereţea într-o Americă prinsă cu vînătoarea de comunişti şi pe picior de război cu Vietnamul. Contemporan al curentului flower-power, a reinventat şahul oferindu-i prospeţime, suspans şi emoţie. A ars repede, dar flacăra lui s-a văzut de la Rejkjavik pînă la Tokyo.

Povestea lui Fischer seamănă tulburător cu aceea a lui Syd Barret de la Pink Floyd, şi el plecat timpuriu într-o călătorie fără întoarcere prin crevasele propriei minţi. Au trăit pe marginea prăpastiei şi ne-au vorbit despre alienare fiecare în felul lui. Cu deosebirea că drogul lui Bobby era jocul acela complicat pe 64 de pătrăţele, iar nebunia lui a fost mult timp tot un joc. Un mod de apărare împotriva universului care arăta cu totul altfel decît îşi dorea el. O lume pe care sfidat-o şi căreia i-a spus tot ce îi trecea prin minte. A practicat antisemitismul aşa cum preşedinţii americani practică joggingul, a jubilat la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. N-a practicat cavalerismul cu adversarii pe care nu dorea decît să îi distrugă. N-a preţuit femeile, considerîndu-le o investiţie inutilă de timp.

De ce aplaudăm un personaj detestabil în loc să publicăm un ferpar sec? Pentru că astfel de oameni ne trezesc. Ne aruncă în aer tabieturile şi prostiile cu care coabităm, încredinţaţi că sînt precepte de viaţă. Nu şahul s-a schimbat o dată cu Fischer, ci lumea. Sau măcar o pătrăţică. Aceea unde un nebun a făcut cîte toate reginele şi turele la un loc.