SPORTURI  »  HANDBAL  »  FTC BUDAPESTA-CSM BUCUREȘTI, AZI, 17:45, DIGI1, DOLCE1, GSP.RO

Haideți în Final Four! CSM București joacă azi returul cu Ferencvaros: ”Ne întoarcem la Budapesta!”

Apără Paula! Portarul Paula Ungureanu a făcut o partidă senzațională în meciul tur cu Ferencvaros // FOTO Marius Ionescu
Apără Paula! Portarul Paula Ungureanu a făcut o partidă senzațională în meciul tur cu Ferencvaros // FOTO Marius Ionescu

Articol de - Publicat sambata, 15 aprilie 2017 00:00

Campioana Europei are cinci goluri de apărat la returul cu Ferencvaros. Dacă vor elimina vicecampioana Ungariei, ”tigroaicele” revin la Budapesta în 6/7 mai.

Finalul incredibil al meciului tur le bântuie și acum pe maghiare. "Meciul tur nu l-am uitat. Am jucat bine, dar pe final ne-am pierdut răbdarea și concentrarea. Bucureștiul, una dintre cele mai bune echipe din Ligă, ne-a taxat imediat. A profitat de indisciplina noastră tactică", a declarat Aniko Kovacsics, golgeterul celor de la Ferencvaros, cu 11 goluri marcate în tur.

Campioanele Europei nu au plecat la Budapesta cu capul în nori. Știu că nu sunt calificate încă. "Nu putem spune că suntem în Final Four. Sper să fie suficiente cinci goluri diferență, dar trebuie să facem un efort și mai mare decât în prima partidă", spune Isabelle Gullden.

Atenție la Szucsanski!

Maghiarele speră și ele că vor întoarce rezultatul. Sunt capabile dac ne luăm după rezultatele înregistrate în actuala ediție. Au învins la Podgorica, pe Buducnost, la 8 goluri diferență, 33-25, au trecut de Metz cu 6 goluri, la Budapesta, 29-23, ambele echipe calificate și ele în "sferturi".

"Toate fetele sunt convinse că putem să câștigăm la șase goluri și să ne calificăm" Nu este nimeni care să se îndoiască de acest lucru", anunță Aniko Kovacsics.

Antrenorul Gabor Elek mizează la jocul de la Budapesta, pe revenirea prietenei sale, Zita Szucsanski. Accidentată la umăr, golgeterul echipei nu a putut fi folosită nici o secundă la București.

Durerile nu au trecut în totalitate, dar centrul Ferencvarosului a anunțat că va forța ca să joace. Cu ea în teren, româncele trebuie să fie mai atente. Cu o linie de 9 metri formată din Szucsanski - Pena - Kovacsics, Ferencvaros v fi mult mai periculoasă.

"Vreau să mă despart cu un Final Four!"

Carmen Martin, extrema dreapta de la CSM București, va pleca la finalul sezonului de la campioana Europei. Tocmai de aceea, vrea ca să mai ajungă o dată în Final Four.

"E dorința noastră. Și eu, și Linnea Torstenson, care am semnat deja în Franța, la Nice, vrem să ne despărțin de CSM București cu un nou Final Four. De ce nu, poate, să mai cucerim o dată trofeul? Dar mai întâi, să trecem de Ferencvaros. Eu cred că suntem favorite și dacă vom juca la fel ca în retur, nu putem rata calificarea", a declarat Carmen Martin.

Puțini suporteri

CSM București nu va avea prea mulți suporteri în deplasarea de la Budapesta. Cum meciul se joacă în sâmbăta Paștelui, fanii handbalului au preferat să rămână acasă, lângă familii.

În schimb, Ferencvaros a anunțat că a vândut toate biletele pentru acest meci, sala din complexul Syma Sport Event Center, cu o capacitate de 4.000 de locuri, urmând a fi arhiplină.

Arbitrele cu noroc

Partida de sîmbătă dintre FTC Budapesta și CSM București va fi arbitrată de cuplul norvegian Kjersti Arntsen-Guro Roen. Considerate printre cele mai bune arbitre din lume la ora actuală, nordicele au purtat noroc bucureștencelor de câte ori le-au fluierat.

Mai întâi de toate au oficiat la finala Ligii Campionilor din sezonul trecut, contra Gyorului, atunci când CSM s-a impus după aruncările de la 7 metri, 29-26.

În actualul sezon, în noiembrie, anul trecut, norvegiencele au condus jocul decisiv al campioanei Europei, cel de la Rostov. Dacă nu ar fi câștigat în Rusia, Gullden și compania ar fi fost eliminate din Ligă! S-au impus însă cu 22-20. FTC Budapesta nu au fost arbitrată niciodată de cuplul Arntsen-Roen.

4meciuri au arbitrat în cupele europene în acest sezon norvegiencele Arntsen și Roen. De fiecare dată au câștigat echipele oaspete

Același Final Four din 2016?

Sunt șanse foarte mari ca și ediția 2017 a Final Four-ului, care se va disputa la Budapesta în 6/7 mai, să aibă loc exact cu aceleași echipe: CSM București, Buducnost Podgorica, Gyor și Vardar Skopje.  Echipa Cristinei Neagu, Buducnost, și Vardar Skopje, sunt ca și calificate în careul de ași după primele partide.

CSM București și Gyor, chiar echipele care au jucat finala, mai au ceva emoții, dar pleacă și ele din postura de mari favorite. Tragerea la sorți a semifinalelor din Final Four va avea loc marți, la Viena, la sediul Federației Europene de Handbal.

"Am câștigat prima repriză, avem o bună oportunitate de a ne califica, dar totul se va juca la Budapesta. Sunt convins că va fi foarte greu acolo"
Per Johansson, antrenor CSM București

"Vom încerca să fim mult mai concentrați, să jucăm mai așezat. Va fi un joc al așteptării și al răbdării"
Gabor Elek, antrenor FTC Budapesta

"Nu ne gândim că suntem favorite. Cinci goluri sunt multe, dar în același timp pot fi puține. Ne dorim să ajungem în Final Four și de aceea mergem la Budapesta să ne jucăm șansa"
Aurelia Brădeanu, inter CSM București

2înfrângeri la 6 goluri diferență sau mai mult a suferit CSM București în Liga Campionilor, în cele două sezoane jucate, ambele în Ungaria, dar la Gyor: 22-28 (2016) și 25-33 (2017)

Programul "sferturilor", azi, 15 aprilie

  • ora 17:45    FTC Budapesta-CSM București (în tur: 25-30)
  • ora 18:00    Larvik-Buducnost (în tur: 17-31)
  • ora 18:30    Vardar Skopje-Midtjylland (în tur: 28-26)
  • ora 20:00    Gyor-Metz (în tur: 31-32)

** câștigătoarele dublelor manșe se califică în Final Four-ul de la Budapesta, 6/7 mai

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (2)
vicol_vali
vicol_vali  •  10 Mai 2017, 04:53

De ce Carmen Dolores Martín Berenguer la Nice?

tihi
tihi  •  15 Aprilie 2017, 10:03

Cred ca Ferencváros este castigatoare !! Fara norocul de anul trecut,nu avem sanse !! Adevarul este,ca sint si mai buni per ansamblu,istoricul si palmaresul celor doua echipe este in favoarea echipei din Budapeste!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează