Articol de Victor Vrînceanu - Publicat joi, 27 aprilie 2017 00:00
FCSB este pe primul loc, Dinamo în urmărire directă, la o distanţă de 5 puncte.
Ultimele întâlniri directe au rănit grav în orgoliu echipa lui Reghecampf, "câinii" marcând o cascadă de goluri în poarta lui Florin Niţă, chiar dacă ultimul Derby de România a fost câștigat de FCSB după mult timp. Şapte dinamovişti, adică mai mult de jumătate din primul "11" al "câinilor", au marcat cel puţin o dată împotriva FCSB-ului în ultimele zece întâlniri directe din toate competiţiile.
Cei trei zmei
Din actuala echipă alb-roşie, Nistor, Nemec, Petre, Hanca, Mahlangu, Nedelcearu şi Palici au marcat în Derby de România. Dintre aceştia, trei fotbalişti au reuşit să înscrie chiar de două ori în ultimele zece întâlniri. E vorba de atacantul Nemec şi de mijlocaşii Dan Nistor şi Sergiu Hanca. Pe lângă cele două reuşite, din penalty, Hanca are şi trei assist-uri împotriva rivalei tradiţionale.
Filip a încurcat porţile
Şi Steliano Filip a marcat în Derby de România, doar că nu în poarta în care trebuia! Fundaşul stânga dinamovist s-a remarcat negativ în remiza FCSB - Dinamo, 1-1, de pe 10 aprilie 2016, când stelistul Adi Popa a trimis prost o minge, iar Filip, poziţionat perfect, a deviat cu piciorul de bază, stângul, direct în propria poartă apărată de Cerniauskas. Printre altele, fundaşul de 22 de ani mai are şi două cartonaşe roşii încasate împotriva roş-albaştrilor.