INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TRANSFER

Valentin Năstase a semnat cu Eintracht Braunschweig

Articol de GSP - Publicat joi, 31 ianuarie 2008 00:00

Fundaşul Valentin Năstase a semnat, miercuri seară, un contract valabil până în iunie 2009, cu formaţia Eintracht Braunschweig, care evoluează în Liga Regională Nord, al treilea eşalon al fotbalului german, informează site-ul newsclick.de, citat de Mediafax.

Fotbalistul în vârstă de 33 de ani a efectuat vizita medicală, miercuri, la Braunschweig, după care a semnat cu gruparea germană.

Primele negocieri au avut loc în urmă cu două săptămâni, când Valentin Năstase a participat la un antrenament cu Eintracht Braunschweig, dar acestea au eşuat. La începutul săptămânii, fotbalistul a contactat din nou gruparea germană, de această dată ambele părţi ajungând la un acord.

"Transferul românului reprezintă pentru noi o asigurare în plus în apărare. Cred că Năstase va fi util echipei, prin experienţa şi robusteţea lui", a declarat antrenorul Benno Mohlmann.

Valentin Năstase, care şi-a început cariera la FC Argeş, a jucat la Dinamo Bucureşti până la sfârşitul lunii august 2007, când i-a fost reziliat contractul, fiind considerat unul dintre vinovaţii pentru ratarea calificării în grupele Ligii Campionilor. Fundaşul român a mai jucat la FC Bologna, US Palermo, FC Genoa şi Ascoli, în perioada 2002-2007 jucând în total 183 de meciuri în prima şi a doua ligă din Italia.

Eintracht Brauschweig se află pe locul 12 în Regionalliga Nord, cu 25 de puncte acumulate în 20 de partide.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Florinel Coman amenință că va da în judecată un jurnalist român: „Pe ce criterii m-a încadrat la etnie rromă?”
Stiri extrasport
Florinel Coman amenință că va da în judecată un jurnalist român: „Pe ce criterii m-a încadrat la etnie rromă?”
Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
Diverse
Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
Arpad Paszkany, cadou de mii de euro pentru iubita mai tânără cu 23 de ani: „Jucării noi”
Stiri extrasport
Arpad Paszkany, cadou de mii de euro pentru iubita mai tânără cu 23 de ani: „Jucării noi”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (6)
 •  31 Ianuarie 2008, 16:19

Cum sa joace asta in Liga 3-a germana, cand nemtii, fotbalistic vorbind, nu admit decat jucatori straini din "vechiul UE"? Este vorba deci de ligile inferioare (3-a, 4-a, etc.), asa zise de" amatori"...Mai verificati... Sau poate e in Germania la studii???... Sau stiu eu...

 •  31 Ianuarie 2008, 14:03

Intamplator cunosc orasul Braunschweig si stiu cateva ceva si despre aceasta echipa Eintracht Braunschweig. Au niste suporteri foarte fanatici si merg oriunde joaca echipa incurajandu-i de parca ar juca in prima liga. Bafta Nastase. Desi cred ca meritai mai mult. Dar cum viata extrasportiva te-a cam tras in jos....asta e...

 •  31 Ianuarie 2008, 13:23

Pacat de el, daca se tinea de treaba si era serios era un fundas mare.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează