Articol de Iulia Iordache - Publicat marti, 16 mai 2017 00:00
Ovidiu este orașul campionilor, urbea cu cel mai mic număr de locuitori din istoria României, 13.131, care se mândrește cu cel mai important trofeu din țară.
Gică Hagi a vrut mereu ca Viitorul să fie asociat cu Constanţa, nu cu Ovidiu. "Regele" şi-a dorit ca oamenii din oraşul său natal să se bucure iar de fotbal, să aibă nişte jucători mari cu care să se mândrească.
Doar că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, iar Hagi a găsit terenul unde avea să se construiască Academia la Ovidiu, la 12 kilometri de Constanţa.
Zona gri
Micuțul oraş de lângă Constanţa are în prezent 13.131 de locuitori. Nu e un cod de acces în vreo clădire, e numărul ce indică faptul că sunt de 153 de ori mai puţini oameni decât în Bucureştiul celor de la FCSB și Dinamo și de aproape 5 ori mai puţini decât la Giurgiu, urbea ce a dat fosta campioană a României, Astra.
Cu marea la doi pași, o vezi de la tribuna a II-a, la Ovidiu trebuie să fii atent să nu rămâi fără benzină când cauți nisipul sau cluburile din Mamaia. Nicio benzinărie, în schimb, multe magazine de pe vremea comunismului.
N-au pătruns marile companii de consum. Strada principală este mai răsărită, dar în zona ce duce spre Academie oamenii se zbat în sărăcie.
Venind dinspre Constanţa, rătăcind la ieșirea vreunei discoteci de fițe, un străin ar traversa Ovidiu pe străduţele mai puţin prietenoase, unde s-ar întreba dacă e în siguranţă să îşi lase maşina parcată acolo.
Se preia modelul fotbalului
Un parc de recreere şi debarcaderul, partea nouă a Ovidiului, situat pe malul lacului Siutghiol, sunt pete de culoare pe cerul orașului-campion. Acolo, orașul a preluat modelul de succes al Viitorului: vile și cartiere rezidențiale se ridică, în funcție de finanțe, peste câțiva ani se va lega, practic, de Constanța.
Oamenii sunt fericiţi pentru performanţa obţinută de Viitorul şi speră că așa orașul lor va fi promovat. "Îmi pare bine că aşa aude lumea de oraşul ăsta, nu doar pentru că trec pe aici în drum spre litoral, când ies de pe autostradă. Ar fi bine ca echipa să fie a Ovidiului, nu a Constanţei!", a reacţionat un localnic.
Țineau cu Steaua, acum sunt cu Hagi
Până mai ieri, majoritatea celor de aici erau fani ai Stelei. Da, așa e, dar de câțiva ani au devenit suporterii puștilor lui Hagi. "Sunt stelist pentru că am lucrat în armată, dar m-am bucurat că a luat Viitorul titlul, ăia de la FCSB sunt nişte borfaşi", a mărturisit cu năduf un om trecut de 40 de ani.
Toată lumea se întreba de ce primarul Constanţei a fost huiduit când i-a premiat pe campioni, dar un bărbat încărunțit a lămurit misterul: "Viitorul e al nostru, al Ovidiului! Ce legătură are primarul din Constanţa?! Cel din Ovidiu trebuia să îi premieze. De asta l-au şi huiduit, că s-a băgat în față!".
Ce orașe din provincie au cucerit titlul în ultimii 20 de ani
Oraș | Nr. de locuitori | Echipă | Când a luat titlul |
Cluj | 324.576 | CFR | 2007/2008, 2009/2010, 2011/2012 |
Galați | 249.732 | Oțelul | 2010/2011 |
Giurgiu | 61.353 | Astra | 2015/2016 |
Urziceni | 15.308 | Unirea | 2008/2009 |
Ovidiu | 13.131 | Viitorul | 2016/2017 |
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”