Articol de GSP - Publicat marti, 23 mai 2017 00:00

Fetele de la Colegiul "Brătianu" din Haţeg şi băieţii de la Colegiul Bănăţean din Timişoara merg în faza finală a Cupei liceelor Coca-Cola

Azi, la Timişoara, mâine la Bucureşti. Asta a fost deviza week-end-ului, în etapa regională a Cupei Coca-Cola. Echipe din judeţele Arad, Timiş, Maramureş, Bihor, Satu Mare au jucat cu biletele pentru finală pe masă.

La fete, departajarea s-a făcut în funcţie de clasamentul din grupă. Sătmărencele de la Liceul "N. Steinhardt" au pornit cu stângul, pierzând la scor-fluviu în faţa echipei din Aleşd. Apoi au cedat şi în faţa echipei de la "Brătianu", din Haţeg, cu 0-13. Ultimul şi cel mai echilibrat meci al grupei, cel dintre Aleşd şi Haţeg, s-a încheiat la egalitate, aşa că primul loc a fost adjudecat de "Brătianu", după criteriul golaverajului.

"Să vină Bucureştiul!"

"E un rezultat peste aşteptările noastre, un rezultat deosebit pentru un liceu din oraşul nostru", a declarat profesorul-antrenor Paul Stănculescu. "E primul an când participăm, prima dată când ajungem în faza regională". În spatele acestei performanţe, se află o muncă de echipă începută acum 4-5 ani şi, "conjunctura favorabilă" de la această ediţie.

"Nivelul competiţiei e peste mediu, finala va fi dură", a adăugat profesorul din Haţeg. Pentru ultimul act al turneului, echipa din Haţeg nu va pregăti o strategie aparte, "timpul e scurt, mizăm pe ambiţia fetelor şi pe noroc. Sper să picăm cu echipe din Bucureşti în grupă". Nu cu echipa din Cluj, "prin tradiţie mare favorită", susţine antrenorul din Haţeg. "Am pierdut deja o finală pe ţară, în faţa lor".

Oricare ar fi rezultatul finalei, fotbalul feminin din Haţeg îşi va vedea de drum. "Important e că fetelor le place mişcarea, sportul, fotbalul. Jucăm absolut de plăcere. Am specializarea fotbal. Lucrez şi cu grupe de clasa întâi, a doua. Aşa se construiesc echipe valoroase. Altfel, n-am avea nicio şansă, în concurenţă cu liceele sportive", spune Paul Stănculescu.

Per Scorilo, egal

La băieţi, meciurile s-au desfăşurat în două grupe, pe parcursul a două zile. În prima grupă, absenţa echipei din Baia Mare a simplificat ecuaţia calificării. Au mers mai departe devenii de la Colegiul "Transilvania", după un duel destul de strâns cu arădenii de la Colegiu "Preparandia D. Ţichindeal". În cealaltă grupă, s-au impus, la diferenţe respectabile pe tabelă, răsfăţaţii publicului local, jucătorii de la Colegiul Bănăţean.

Finala băieţilor a adus tribunelor o porţie zdravănă de suspans. Liceenii din Deva au rezistat în careu ca Decebal în munţi şi nu s-au înclinat decât după lovituri de departajare. "Am avut emoţii, dar nu prea mari. Am mai exersat cu elevii mei penalty-urile", a declarat Ovidiu Durnea, antrenorul câştigătorilor de la Colegiul Bănăţean. Echipa timişoreană se află pentru a doua oară în faza regională a Cupei Coca-Cola. "Acum doi ani, am fost eliminaţi noi prin lovituri de departajare de Cluj. Anul ăsta, competiţia mi se pare pe cât de frumoasă, pe atât de grea", spune profesorul Durnea.

Secretul puştilor bănăţeni? "Avem copii foarte deştepţi, mizăm pe inteligenţa lor", precizează antrenorul. În finala din Parcul Tineretului, timişorenii vin cu un singur gând, menţionează domnul Durnea: "Acelaşi gând pe care-l avem de câte ori intrăm pe teren: să câştigăm".

Să fie cei mai buni din cei peste 8.000 de elevi participanţi la această ediţie a Cupei Coca-Cola. Şi-apoi, să ia lecţii de fotbal şi de viaţă la Londra.

Cupa Coca-Cola, ediția 2017 – etapa regională Timișoara, 20-21 mai

Fete

Grupa 1

  • COLEGIUL TEHNIC "ALEXANDRU ROMAN", Aleşd
  • LICEUL TEHNOLOGIC "SAVA BRANCOVICI", Ineu*
  • COLEGIUL NATIONAL "I.C.BRATIANU", Hațeg
  • LICEUL TEOLOGIC ORTODOX "NICOLAE STEINHARDT", Satu-Mare
    *descalificată

Meciuri

Sâmbătă

  • LICEUL "N.STEINHARDT", Satu-Mare - COLEGIUL "AL. ROMAN", Aleşd 0-9 (0-3)
  • COLEGIUL "I.C.BRATIANU", Hațeg - LICEUL "S. BRANCOVICI" , Ineu -
  • LICEUL "N.STEINHARDT", Satu-Mare - COLEGIUL "I.C.BRATIANU", Hațeg 0-13 (0-13)
  • COLEGIUL "AL.ROMAN", Aleşd - LICEUL "S. BRANCOVICI", Ineu -
  • LICEUL "N.STEINHARDT", Satu-Mare - LICEUL "S. BRANCOVICI", Ineu -
  • COLEGIUL "AL. ROMAN", Aleşd - COLEGIUL "I.C.BRATIANU", Hațeg 2-2 (1-2)

Băieți

Grupa 1

  • COLEGIUL TEHNIC "AUREL VLAICU", Baia Mare *
  • COLEGIUL TEHNIC "TRANSILVANIA", Deva
  • COLEGIUL NAȚIONAL "PREPARANDIA DIMITRIE ŢICHINDEAL", Arad
    * nu s-a prezentat

Grupa 2

  • COLEGIUL NAȚIONAL BĂNĂȚEAN, Timișoara
  • LICEUL TEOLOGIC ORTODOX "NICOLAE STEINHARDT", Satu-Mare
  • LICEUL TEHNOLOGIC NR.1, Suplacu de Barcău

Duminică

Grupa 1

  • COLEGIUL "TRANSILVANIA", Deva - COLEGIUL "PREPARANDIA D. ŢICHINDEAL", Arad 6-4 (3-2)
  • COLEGIUL "A. VLAICU", Baia Mare - COLEGIUL "PREPARANDIA D.TICHINDEAL", Arad -
  • COLEGIUL "TRANSILVANIA", Deva - COLEGIUL "AUREL VLAICU", Baia Mare -

Grupa 2

  • COLEGIUL BĂNĂȚEAN, Timișoara - LICEUL "N. STEINHARDT", Satu-Mare 6-1 (4-0)
  • COLEGIUL BĂNĂȚEAN, Timișoara - LICEUL TEHNOLOGIC NR.1, Suplacu de Barcău 8-2 (4-2)
  • LICEUL "N.STEINHARDT", Satu-Mare - LICEUL TEHNOLOGIC NR.1, Suplacu de Barcău 2-7 (1-5)

Finala

  • COLEGIUL NAȚIONAL BĂNĂȚEAN, Timișoara - COLEGIUL TEHNIC "TRANSILVANIA", Deva
    (1-1). Dupa prelungiri 2-2. După lovituri de la punctul de pedeapsă 6-5.

Citește și:
Conflict la Farul? Gică Popescu a dat cărțile pe față despre o ruptură de Gică Hagi: „În acel moment, am zis: «Băi, trebuie să facem ceva!»”
Superliga
Conflict la Farul? Gică Popescu a dat cărțile pe față despre o ruptură de Gică Hagi: „În acel moment, am zis: «Băi, trebuie să facem ceva!»”
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga
Superliga
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”