Articol de GSP - Publicat sambata, 27 mai 2017 15:30
La finalul Adunării Generale a FRF, președintele Răzvan Burleanu a vorbit despre cele mai importante decizii luate și despre modificarea regulamentului pentru participarea la alegerile FRF.
"În primul rând, este o traducere din statutul FIFA. Am racordat statutul FRF la statutul FIFA. Articolul se prevedere ca în 2 din ultimii 5 ani să fi îndeplinit un rol în fotbalul asociație. Să fi fost arbitru, oficial sau fotbalist, observator în cardul FRF, LPF, AJF și AMFB. Articolul acoperă o zonă foarte largă.
Da, dacă Mircea Sandu ar fi adoptat această regulă, nu aș fi putut candida și face aceste reforme. Dar m-aș fi implicat în fotbal. Marica și Chivu pot candida. Situația lor este acoperită. Nu știu situația lui Lupescu, dar UEFA nu întră în categoriile acoperite de acest articol.
Eu aplic un discurs intervenționist. Fotbalul românesc este ca un bolnav aflat la Terapie Intensivă. Așa era acum trei ani și așa cum încă e. Timpul nu are răbdare și trebuie să luăm decizii pe diferite paliere.
Sunt măsuri intervenționiste, nu de stânga. Uitați-vă la toate măsurile intervenționiste din sport luate de statele de la Nord la Sud, de la Est la Vest. Toate statele aplică sistemul intervenționist", a spus Burleanu la TV Digi Sport.
![Anunț BOMBĂ din Italia: „Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei! Va conduce antrenamentul de mâine”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05072024/5e55ddb6-901b-4116-a420-ef4b1d50a518.jpg?width=195&height=130)
![Momente uluitoare în Giulești! Șumudică, scandal cu suporterii după gol » Săpunaru a sărit să-l oprească: șocant ce a urmat la final](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/81cb3803-05ba-4c08-9c6d-66f0cd24543f.png?width=195&height=130)
![Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29042023/536112c8-8773-4b8b-8a9a-e1ba43d3f1da.jpg?width=195&height=130)