Articol de Marian Ursescu - Publicat vineri, 02 iunie 2017 20:19
La Koln se dispută în acest week-end Final Four-ul Ligii Campionilor la băieți. S-au calificat cele mai în formă echipe la ora actuală, oricare dintre ele putând câștiga.
În ediția 2017 a Ligii Campionilor, outsiderii nu și-au mai făcut loc spre Final Four. Cele mai bune echipe ale sezonului s-au calificat în careul de ași al celei mai importante competiții europene.
De la cea mai galonată echipă în Liga Campionilor (FR Barcelona - 9 trofee, 4 finale), la echipele momentului: Veszprem, campioana Ungariei, care a jucat ultimele două finale, pe ultima pierzând-o după aruncările de la 7 metri, la Paris Saint Germain, echipa în care qatarienii au investit fără număr, sau la Vardar Skopje, debutanta care a impresionat ca echipă, nu neapărat ca valori individuale, până acum!
Barcelona, Veszprem, Paris Saint Germain au făcut parte din aceeași grupă, întâlnindu-se și în sezonul regular. Catalanii s-au calificat direct în "sferturi", terminând pe primul loc, un avantaj care nu va mai conta însă în Final Four-ul de la Koln.
E prima ediție de când s-a trecut la sistemul cu Final Four, toate desfășurate la Koln, începând din 2010, în care nicio echipă nemțească nu și-a mai făcut loc la "masa bogaților". Asta în ciuda faptului că în "sferturi", au fost două pretendente: Kiel și Flensburg.
Față de ediția trecută, doar PSG și Veszprem s-au mai calificat în Final Four, Barcelona și Vardar luându-le locul celor de la Vive Kielce, campionii en-titre, și nemților de la THW Kiel.
Veszprem-PSG, duelul din semifinale, a fost câștigat în grupe de parizieni, care au câștigat ambele manșe, 28-24, la Paris, 29-28, la Veszprem.
Veszprem a pierdut ambele dispute și cu FC Barcelona, în grupă, 23-26 și 22-25, dar într-un singur meci se poate întâmpla orice.
În schimb, PSG și Barcelona și-au împărțit victoriile, fructificând avantajul terenului propriu: 33-26 la Paris, 35-32 la Barcelona.
Vardar Skopje, în schimb, formația cu cei mai mulți "stranieri", 15, a avut o grupă mult mai accesibilă, dar meritul macedonenilor este acela de a elimina cu o dublă victorie pe Flensburg, una dintre echipele de top ale Europei. În schimb. macedonenii au pierdut 4 meciuri în sezon: cu Rhein Neckar Lowen, cu HC Prvo Zagreb, cu Vive Kielce și cu Brest Meșkov.
România va fi "reprezentată" de selecționerul "naționalei" masculine, catalanul Xavier Pascual, cel care are șansa să câștige pentru a treia oară cu FC Barcelona cel mai prețios trofeu.
Evoluția echipelor în Ligă, în actualul sezon:
Paris Saint Germain 14 victorii, 2 egaluri, 2 înfrângeri
FC Barcelona 13 victorii, 1 egal, 2 înfrângeri
Vardar Skopje 12 victorii, 0 egaluri, 4 înfrângeri
Veszprem 12 victorii, 2 egaluri, 4 înfrângeri
PROGRAM FINAL 4 - KOLN (direct Digi, Dolce)
Sâmbătă
16:15 Telekom Veszprem-Paris Saint Germain
19:00 Vardar Skopje-FC Barcelona
Duminică
16:15 Finala mică
19:00 Finala
Cotele la câștigarea Ligii
Paris Saint Germain 2.40
FC Barcelona 3.30
Vardar Skopje 4.50
Telekom Veszprem 6.00
ECHIPA IDEALĂ A LIGII ÎN SEZONUL 2016/2017
Federația Europeană de Handbal a dat publicității și All-Star Team-ul Ligii Campionilor în ediția care se va încheia duminică. Au fost aleși 9 jucători, pe lângă cele 7 posturi din teren, fiind anunțați și cel mai tânăr handbalist, un fel de promisiunea sezonului, dar și cel mai bun apărător. Și cum echipa trebuia antrenată de cineva, a fost stabilit și tehnicianul!
Sunt nu mai puțin de 5 jucători de la cea mai bogată echipă, Paris Saint Germain, 2 de la FC Barcelona și câte unul de la Vardar și Montpellier. Antrenorul vine tot de la campioana Macedoniei, Vardar Skopje, e vorba de ibericul Raul Gonzalez. Nici un handbalist de la Veszprem, singura echipă din top 4 care nu are reprezentant.
PORTAR: Gonzalo Perez de Vargas (SPA) – FC Barcelona
EXTREMĂ STÂNGA: Uwe Gensheimer (GER) – Paris Saint-Germain
INTER STÂNGA: Mikkel Hansen (DAN) – Paris Saint-Germain Handball
CENTRU: Nikola Karabatic (FRA) – Paris Saint-Germain
PIVOT: Ludovic Fabregas (FRA) – Montpellier HB
INTER DREAPTA: Alex Dujshebaev (SAP) – HC Vardar
EXTREMĂ DREAPTA: Victor Tomas (SPA) – FC Barcelona
CEL MAI BUN APĂRĂTOR: Luka Karabatic (FRA) – Paris Saint-Germain
CEL MAI BUN TÂNĂR: Nedim Remili (FRA) – Paris Saint-Germain
ANTRENOR: Raul Gonzalez (ESP) – HC Vardar
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!