Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 05 iulie 2017 10:15
Rangers a fost eliminată în primul tur preliminar de Europa League, de FC Progres Niederkorn, locul 4 din Luxemburg. În tur, scoțienii au câștigat cu 1-0, dar în retur au pierdut cu 0-2.
Înfrângerile rușinoase nu mai sunt o premieră pentru scoțieni. Sezonul trecut, Celtic Glasgow a pierdut în prima manșă a turului 2 preliminar al Ligii, 0-1 pe terenul lui Lincoln Red Imps. Din Gibraltar! Dar, cel puțin, alb-verzii au evitat umilința în retur: 3-0 și au jucat apoi în grupele Champions.
Pentru Rangers, cu veteranul Kenny Miller (37 de ani) și croatul Niko Kranjčar (32) singurele vedete, nu mai există salvare. Marți, au fost eliminați din Europa League chiar de la început. De cine? De Progrès Niedercorn, locul 4 din Luxemburg! O formație care jucase înainte 13 partide continentale, nereușind să câștige nici măcar o dată. Și care marcase un singur gol! Împotriva lui Rangers, a înscris de două ori!
"Rangers a pierdut în Luxemburg. Nu în fața «naționalei» din Luxemburg, nu în fața celei mai bune echipe din Luxemburg, ci în fața locului 4 al ultimului campionat din Luxemburg"
Gary Lineker, fost internațional englez
"Eu nu renunț niciodată"
Peste o sută de fani ai albaștrilor au înconjurat autocarul echipei într-o "noapte de groază", cum a văzut-o Daily Record. I-au cerut demisia managerului Pedro Caixinha, dar acesta nu vrea să renunțe după unul dintre cele mai proaste rezultate din istoria clubului.
"Eu sunt vinovat. Nu am făcut ce trebuia, nu am învins. E ceva ce se întâmplă o dată-n viață. Acesta e fotbalul", a declarat portughezul: "Eu nu renunț niciodată. E un moment dificil, acum e nevoie de putere, personalitate, caracter. Cred în proiectul nostru".
"Trebuie să le cerem scuze suporterilor. Ei sunt mereu loiali clubului și nu merită asemenea rezultate. A fost o lecție pentru noi. Învățăm din ea și ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut în viitor" Pedro Caixinha, manager Rangers
33 de puncte au avut Rangers sub campioana Celtic sezonul trecut (58-91) în Scoția; Aberdeen, locul 2, a adunat 67
![Mihai Stoica s-a filmat pe Arena Națională cu două zile înainte de FCSB - PAOK: „Pentru ziariștii greci: la ei e o rușine mondială”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/18022025/b3cda49e-0793-4f2a-929a-9852eb35ea7e.png?width=195&height=130)
![O mai recunoști? Fosta lideră WTA s-a transformat total după retragerea din 2022](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/18022025/0c1f83c1-87c3-4a24-ba20-7ed877490392.jpg?width=195&height=130)
![Vinicius a cumpărat un club! Fostul fundaș de la FCSB va avea patron „galactic”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/13022025/4b410dfc-1013-4932-9536-6738b1d2be4e.jpg?width=195&height=130)