SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL

45 de jucătoare străine! » Aproape jumătate dintre handbaliste, 21, vor evolua doar la două dintre echipe: CSM București, respectiv HCM Rm. Vâlcea

foto: Reuters
foto: Reuters

Articol de - Publicat vineri, 14 iulie 2017 09:00

Echipele din Liga Națională feminină și-au reluat, în mare parte, pregătirile și și-au parafat loturile cu care vor pleca la drum în sezonul 2017/2018. Un sezon care va avea 14 echipe la start și care va debuta pe 6 septembrie, odată cu prima etapă.

Campioana CSM București pornește și de data aceasta ca mare favorită, echipa pregătită de daneza Helle Thomsen reușind și o campanie spectaculoasă de transferuri. De altfel, "tigroaicele" sunt ultima echipă care se va reuni, pe 18 iulie, dar Neagu, Gullden și compania au avut programe individuale de pregătire pe toată durata vacanței.

Lupta pentru Europa

Mai mult ca niciodată, formațiile din România s-au axat în această vară pe jucătoarele străine, nu mai puțin de 22 fiind aduse în această pauză competițională. Dintre acestea sunt și handbaliste care revin în România, cazul campioanei mondiale Deonise Fachinello, care vine la Măgura Cisnădie după ce în trecut a jucat la CSM București, și al muntenegrencei Ivana Bozovici, care a ajuns tot la echipa sibiană, după ce de la CSM Ploiești a plecat în Polonia!
Campioana înregimentărilor de străine este de departe HCM Rm. Vâlcea, echipa pregătită de Aurelian Roșca aducând 8 nume noi, 6 din afara României, și două de la echipele din țară.

CSM București a transferat și ea nume grele din străinătate, internaționalele norvegiene Kurtovic și Frafjord, dar și suedezele Hagman și Jakobsen. Acestea se adaugă celorlalte 7 nume vechi din lotul campioanei.

Rapid București, Unirea Slobozia și CSM Bistrița au parafat și ele primele nume de "straniere" din istoria respectivelor cluburi.

Proiect "100% românesc!"

Deși a schimbat echipa aproape din temelii, Corona Brașov a rămas fidelă sloganului "100% românesc", deși antrenorul Costică Buceschi și-ar fi dorit și două jucătoare din afara României.

Negocierile au eșuat însă, iar Corona va conta doar pe jucătoare autohtone. Pe același principiu se vor baza și Gheorghe Tadici, la Zalău, care vrea să crească doar jucătoare tinere din România, el întărind echipa cu câteva handbaliste de perspectivă, dar și CSM Slatina sau U Cluj Napoca. Echipa clujeană e singura care nu are încă lotul finalizat, noul antrenor, Adi Popovici, având mari probleme de efectiv, mai ales că, din cauza datoriilor, formația ardeleană are transferurile blocate.

De unde provin "stranierele"

Macedonia 6
Serbia 5
Ucraina  4
Brazilia  4
Spania  3
Macedonia 3
Belarus  3
Suedia  3
Franța  3
Croația 2
Norvegia  2
Austria  1
Portugalia  1
Slovenia  1
Bosnia 1
Slovacia 1
Tunisia 1
Danemarca 1

34 de handbaliste străine din totalul de 45 care evoluează în România sunt componente ale "naționalelor" țărilor de unde provin

Străinele din România

CSM București 11: Jelena Grubisici (Cro), Majda Mehmedovici (Mun), Sabina Jakobsen, Nathalie Hagman, Isabelle Gullden (toate Sue), Gnosianne Niombla, Camille Ayglon Saurina (ambele Fra), Anastasia Lobach (Blr), Line Jorgensen (Dan), Marit Malm Frafjord, Amanda Kurtovic (ambele Nor)

HCM Rm. Vâlcea 10: Petra Blazek (Aut), Marina Razum (Cro), Natasa Krnici, Sara Vukcevici (ambele Mun), Ines Khouildi (Tun), Alicia Fernandez Fraga, Marta Herrero Lopez (ambele Spa), Andrea Beleska (Mac), Natalia Vasileuskaia (Blr), Irina Glibko (Ucr)
Măgura Cisnădie 6: Dragica Tatalovici (Srb), Ivana Bozovici (Mtn), Larissa Araujo, Deonise Fachinello, Mariana Costa, Larissa Da Silva (toate Bra)

CSM Roman 4: Victoria Timoșenkova (Ucr), Ana Miriam de Souza (Por), Teja Ferfolja (Slo), Jasna Toskovici (Mun)
Danubius Galați 4: Bojana Jovanovska, Elena Livrinikj (ambele Mcd), Tamara Bokarici (Bos), Alla Șeiko (Ucr)
Rapid București 3: Kristina Graovac, Hristina Nedeljkovici (ambele Srb), Laura Dorp (Fra)

SCM Craiova 3: Jelena Trifunovici, Zeljka Nikolici (ambele Srb), Bobana Klikovac (Mtn)

Dunărea Brăila 2: Adriana Medvedova (Svk), Dziana Ilina (Blr)

Unirea Slobozia 1: Iaroslava Burlacenko (Ucr)

CSM Bistrița 1: Almuneda Rodriguez (Spa)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Florinel Coman amenință că va da în judecată un jurnalist român: „Pe ce criterii m-a încadrat la etnie rromă?”
Stiri extrasport
Florinel Coman amenință că va da în judecată un jurnalist român: „Pe ce criterii m-a încadrat la etnie rromă?”
Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
Diverse
Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
Arpad Paszkany, cadou de mii de euro pentru iubita mai tânără cu 23 de ani: „Jucării noi”
Stiri extrasport
Arpad Paszkany, cadou de mii de euro pentru iubita mai tânără cu 23 de ani: „Jucării noi”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (1)
ceaiuri
ceaiuri  •  29 Iulie 2017, 17:32

sa vedem si cate vor mai ramane dupa turul campionatului(se fac calcule si daca nu se va putea mai..mult in retur, dupa 3 luni de neplata..sau intelegere amiabila se reziliaza contractul...si raman cam un sfert si cand te gandesti ca la valcea se gaseau numai jucatoare de ale noastre si mai jucau si in cl

Vezi toate comentariile (1)
Comentează