Articol de GSP - Publicat sambata, 22 iulie 2017 16:04
Adrian Mititelu, patronul Universității Craiova, a oferit noi detalii despre planurile pe care le are cu echipa cu care vrea să se întoarcă în câțiva ani în Liga 1.
"Revenirea Universității Craiova în fotbal este ireversibilă! Cu toate greutățile, am strâns un lot foarte promițător. Echipa se află de luni în program de pregătire care se derulează foarte bine.
O să ne fie greu cu terenurile de antrenament până vor fi gata ale noastre. Sper ca cel târziu în luna octombrie să ne bucurăm de două terenuri pe care le vom construi noi", a scris Adrian Mititelu pe pagina personală de facebook.
Echipa lui Mititelu a întâmpinat probleme în această săptămână, deoarece Consiliul Județean nu i-a permis să utilizeze un teren de antrenament de la centrul Consiliului Județean, fapt semnalizat de acesta pe facebook, printr-o serie succesivă de postări:
"A început blocajul psd-ist din nou", "Mergem înainte, indiferent de greutăți", au fost mesajele postate de Mititelu.
Universitatea s-a reunit lunea trecută, susținută masiv de membrii Peluzei Sud 97. Echipa va porni din Liga a patra, echipa urmând să fie pregătită de italianul Nicolo Napoli.