GSP.RO  »  GSP SPECIAL  »  EXCLUSIV

Scene de groază în Ghencea. Un junior de 17 ani de la CSA Steaua și-a pierdut cunoștința pe teren și e internat de două zile la cardiologie. Jucătorul e la al doilea colaps pe gazon în 2 ani

Articol de - Publicat luni, 04 septembrie 2017 14:40

Sâmbătă după-amiază, puținii spectatori, jucătorii și oficialii prezenți pe terenul 6 din complexul sportiv Ghencea, la meciul juniorilor U-19 dintre CSA Steaua și Unirea Slobozia, au trăit momente de groază.

În minutul 75, la câteva minute după ce a fost introdus pe teren, atacantul Stelei, Rareș Popa (17 ani), s-a prăbușit din senin pe gazon. “Ne-am speriat puțin. Nu a fost atins de nimeni, nu era niciun adversar pe lângă el. Pur și simplu s-a pus pe vine, apoi a căzut. A intrat în convulsii”, povestește Andrei Nagy, antrenorul echipei U-19 de la CSA Steaua.

Intrată de urgență pe teren, asistenta de la Ambulanță a încercat să discute cu fotbalistul, însă acesta nu răspundea la stimulii externi. După câteva minute de monitorizare, timp în care Popa nu și-a revenit, s-a luat decizia de a-l transporta de urgență la Spitalul Grigore Alexandrescu.

“Spunea că a fost lovit cu cotul în coaste, în zona inimii, cu vreo două minute înainte de a se prăbuși pe teren. Apoi i s-a făcut rău. Avea stare de vomă, dar nu putea vărsa, avea o respirație grea, înțepături în zona pieptului și amețeli. A povestit apoi că auzea ce i se spune, dar nu putea vorbi. Drumul spre spital nu și-l amintește, însă, în totalitate. Acolo au început niște dureri mari de cap, dar apoi și-a revenit”, povestesc apropiații fotbalistului.

rare popa2
Rareș Popa, campion național de juniori în 2015. Sursă: Facebook

“Din ce am înțeles de la mama lui, doctorii spun că nu e nimic alarmant. Se pare că a avut o cădere de calciu. Eu am stat până la 11 noaptea cu el, am reușit să-l internăm. Așteptăm să vedem ce iese la analize. O să i se facă mai multe investigații. Va trebui să mergem și la neurologie. Și-a pierdut cunoștința, nu-și mai amintește mare lucru”, susține antrenorul Andrei Nagy.

Rareș Popa a rămas internat de sâmbătă seară la secția de Cardiologie a spitalului Grigore Alexandrescu, iar în această după-amiază urmează să i facă un control cardiologic amănunțit.

“Când am aflat, m-am urcat în mașină și am venit de urgență de la Vaslui. Analizele la sânge i-au ieșit bune, așteptăm EKG-ul. A rămas în spital pentru că a prins weekendul, o să-i dea drumul”, spune Mirela Cozma, mama jucătorului, care folosește și ea termenul de “cădere de calciu”.

S-a prăbușit pe gazon și în 2015

Jucătorul crescut la școala lui Dani Coman a venit la CSA de la juniorii lui SCM Pitești, unde fusese adus de Nicolae Dică, actualul antrenor de la FCSB. 

Rareș Popa este titular la echipa U-19 de la Steaua, dar fusese menajat la meciul cu Slobozia în vederea importantei partide cu Academia Hagi de miercuri, 6 septembrie.

“Acum au meciuri din 3 în 3 zile, sunt terminați copiii. Sunt intermediarele de miercurea, s-a schimbat regulamentul competiției. Bine că nu s-a mai jucat de la ora 12, s-a jucat de la 4. A fost menajat pentru meciul cu Academia lui Hagi, dar din păcare acum nu mai poate juca. Cei de la Academie și-au amânat niște meciuri pentru că au jucători la loturile naționale”, spune mama lui Rareș Popa.

Tânărul jucător nu este la primul episod de acest gen.

Rareș Popa s-a mai prăbușit pe gazon și în 2015, în semifinalele campionatului național, pe vremea când juca la școala lui Dani Coman, dar atunci și-a revenit chiar pe teren. “Am înțeles că a mai avut o cădere de calciu prin 2015. Înțeleg că atunci a fost din cauza căldurii, erau 37-38 de grade”, spune antrenorul său de la CSA.

rare popa 5
Rareș Popa (născut pe 29 ianuarie 2000) se bucură după un gol marcat pentru juniorii lui SCM Pitești. Sursă: Facebook

Mama fotbalistului povestește: “E de la căldură, i s-a mai întâmplat în 2015. Avea 15 ani, a fost un turneu epuizant. S-a întâmplat în semifinale”.

Mirela Cozma spune că nu-și face griji: “Nu-și mai permite nimeni să se joace acum, după ce s-a întâmplat cu Ekeng. Eu îl duc pe Rareș regulat la analize”.

Contactat de Gazetă și informat despre simptomele jucătorului, doctorul Adrian Motoacă - cel care a demisionat de la Viitorul după a fost amenințat de oficialii clubului să-și dea acceptul pentru folosirea lui Nimely, în ciuda unor probleme cardiace serioase - s-a rezumat să spună:

„Îmi pare rău să aud din nou despre un astfel de caz, care ar fi putut sfârși printr-o tragedie! Din păcate, nu am învățat nimic din tragediile precedente, lucrurile sunt încă neclare la nivelul multor cluburi din România care nu au înțeles rolul medicilor sportivi și ale asistenței medicale şi aici chiar avem de lucru. Suntem neputincioși și insignifianți în fața celor care conduc cluburile sportive, a celor care nu înțeleg sistemele si organigramele cluburilor de afară care au angajați de 3 ori mai mulți medici, preparatori fizici, fizioterapeuți decât staff tehnic”

Gazeta a aflat că la finalul partidei, după ce atacantul a fost transportat de urgență la spital, Marius Lăcătuș a țipat la angajații clubului: “A venit la vestiare. Era foarte nervos, întreba de vizele medicale”, a povestit o sursă pentru Gazetă.

Lăcătuș nu a putut fi contactat pentru a răspunde la întrebarea legată de ultimul control medical amănunțit făcut atacantului de 17 ani. “Acum câteva săptămâni, când a venit la noi, a luat viza. A făcut un circuit la Policlinica Vitan, toate testele au ieșit ok”, spune Andrei Nagy.

Mama lui Rareș Popa spune că “toate analizele i-au ieșit ok. A făcut la Vitan pentru că a ajuns mai târziu în lot”.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
A doua arenă modernă a orașului din România prinde contur: „Mai mult decât un stadion!” » Când va fi gata investiția de 50 de milioane de euro
Liga 2
A doua arenă modernă a orașului din România prinde contur: „Mai mult decât un stadion!” » Când va fi gata investiția de 50 de milioane de euro
Englezii scriu că Ange Postecoglou și-ar putea pierde postul dacă nu îl scoate din echipă pe Radu Drăgușin
Stranieri
Englezii scriu că Ange Postecoglou și-ar putea pierde postul dacă nu îl scoate din echipă pe Radu Drăgușin
Campioana mondială a pozat în Playboy și a bătut recordurile de vânzări: „Credeam că sunt plinuță, dar am primit doar mesaje frumoase”
Altele
Campioana mondială a pozat în Playboy și a bătut recordurile de vânzări: „Credeam că sunt plinuță, dar am primit doar mesaje frumoase”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (19)
catalynn
catalynn  •  04 Septembrie 2017, 22:45
Postat de khal_37 pe 04 Septembrie 2017, 21:02

Desfiintari clona *** pana nu e prea tarziu! Sa intervina DNA in forta si sa se verifice cum e posibil ca acest club abia infiintat sa fie inscris in liga a 4-a cand inca nu este afiliat la FRF????? Sa fie vrificati si *** *** care prin niste abuzuri de cea mai josnica speță au adus prejudicii incomensurabile clubului FC Steaua Bucuresti obligand societatea prin niste decizii controversate sa nu mai poata folosi in comercial numele Steaua si stema veche. Oare DNA nu vede ca oprea si statul neocomunist care controleaza nationala prin *** burleanu cauta sa distruga fotbalul romanesc definitiv??? Au ajuns sa minta ca pe Arena Nationala au fost 27000 de suporteri cand de fapt au fost tiparite si vandute doar 21000 de bilete. Steaua a avut peste 50000 de suporteri, dublu cat nationala hotilor rosii!!!

Te-ai dus bai beKhaliotule sa faci plângere penală?! Idolul tau din Pipera asa se lauda .... Poti sa o faci chiar si tu, ca cetățean ai republicii ai tot dreptul. Altfel mucles!

zagna
zagna  •  04 Septembrie 2017, 21:53

lacatus, talpan, vedeti ca Dumnezeu vede raul de l-ati facut. Pacat de bietul baiat...

khal_37
khal_37  •  04 Septembrie 2017, 21:02
Postat de catalynn pe 04 Septembrie 2017, 19:30

Ca de obicei, comentariile becaliste sunt de 3 stele ... Chiar nu inteleg pt ce te agiti sa scrii ceva ce nici sa vrea cineva nu poate sa citească. :-)))

Desfiintari clona *** pana nu e prea tarziu! Sa intervina DNA in forta si sa se verifice cum e posibil ca acest club abia infiintat sa fie inscris in liga a 4-a cand inca nu este afiliat la FRF????? Sa fie vrificati si *** *** care prin niste abuzuri de cea mai josnica speță au adus prejudicii incomensurabile clubului FC Steaua Bucuresti obligand societatea prin niste decizii controversate sa nu mai poata folosi in comercial numele Steaua si stema veche. Oare DNA nu vede ca oprea si statul neocomunist care controleaza nationala prin *** burleanu cauta sa distruga fotbalul romanesc definitiv??? Au ajuns sa minta ca pe Arena Nationala au fost 27000 de suporteri cand de fapt au fost tiparite si vandute doar 21000 de bilete. Steaua a avut peste 50000 de suporteri, dublu cat nationala hotilor rosii!!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează