Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 septembrie 2017 20:53
Karolina Pliskova, liderul mondial din WTA, a fost eliminată în sferturile de finală de la US Open, fiind învinsă de jucătoarea americană Coco Vandeweghe. Muguruza urcă pe 1, iar Halep rămâne pe 2.
Aceasta a trecut în minimum de seturi de Pliskova, scor 7-6, 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră și 37 de minute.
În semifinale, Vandeweghe o va întâlni pe câștigătoarea duelului dintre Madison Keys și Kaia Kanepi.
.@CoCoVandey reaches her first ever #USOpen Semifinal!
Ousts Karolina Pliskova 7-6(4), 6-3--> https://t.co/tav3qyIUJf pic.twitter.com/95OXw677cK
— WTA (@WTA) September 6, 2017
Vandeweghe devine astfel cea de-a treia americancă ce pătrunde în semifinalele de la Flushing Meadows, după Venus Williams și Sloane Steephens. Careul de ași de la Flushing Meadows ar putea fi 100% unul american dacă Madison Keys o va învinge pe estona Kaia Kanepi.
Muguruza, noul lider mondial
Cehoaica nu a pierdut doar meciul cu Vandeweghe, ci și numărul unu în lume. După doar două luni de supremație, Pliskova îi va ceda poziția Garbinei Muguruza.
Spanioloaica, eliminată în optimi de Petra Kvitova, avea nevoie ca Pliskova să nu atingă finala la US Open, iar Elina Svitolina să nu treacă de sferturi. Condiții care s-au îndeplinit, astfel că de luni Muguruza va trece pentru prima oară în carieră pe primul loc în clasamentul WTA.
We have a NEW World No.1…
Congrats @GarbiMuguruza!! --> https://t.co/ffkR3xxye5 pic.twitter.com/fExzXDKpiC
— WTA (@WTA) September 6, 2017
¡Qué alegría @GarbiMuguruza! ¡ERES LA 1 DEL MUNDO! pic.twitter.com/tpyHiIjVhe
— Mutua Madrid Open (@MutuaMadridOpen) September 6, 2017
Ea va fi urmată de Halep, care se menține pe 2, la o distanță de doar 65 de puncte, românca fiind astfel în continuare în cărți pentru poziția fruntașă.
Totuși, Halep ar putea pierde locul doi dacă Venus Williams reușește să câștige turneul de la New York.