SPORTURI  »  ALTELE  »  DERBY-UL DE TRAP AL ROMÂNIEI

GALERIE FOTO Nobel pentru Star » Hipodromul de la Ploiești a găzduit duminică derby-ul de trap al României

FOTO: Ștefan Constantin +16   FOTO
FOTO: Ștefan Constantin

Articol de - Publicat luni, 02 octombrie 2017 14:43

Reluat după o pauză de doi ani, derby-ul de trap al României, desfășurat pe noul hipodrom de la Ploiești, a fost câștigat lejer de Star Nobel, armăsar rezultat în urma primei inseminări artificiale din România în materie de trăpași.

Suspendat din 2014 pentru construcția noului hipodrom, legendarul derby de trap al României și-a reluat ieri firul istoric.  A fost ediția cu numărul 91, la care complexul hipic de la Ploiești a fost cuprins din nou de febra marilor curse: peste 2.000 de oameni, agitație pe margine, chibiți prin tribune, mici, bere și emoție. 

A lipsit însă ceea ce înseamnă inima competiției: pariurile! Asta se întâmplă fiindcă nu există niciun acord cu Loteria sau cu vreo agenție de specialitate, așa că, în lipsa unui circuit oficial de betting, împătimiții nu s-au sfiit să parieze pe blat, între prieteni, inclusiv pe sume de ordinul sutelor de euro! 

Câștiga și cu spatele!

Derby-ul n-a avut însă istoric. A fost dominat cap-coadă de Star Nobel, un armăsar aflat în proprietatea lui Tiberiu Nan, unul dintre cei mai importanți deținători privați de cai din România. 

Bidiviul de 4 ani, condus de Vasile Gheorghe și antrenat de Constantin Dumitrescu, s-a distrat ieri pe hipodrom, n-a lăsat nicio șansă celorlalți cinci adversari. Dacă ar fi fost Usain Bolt, avea suficient handicap cât să alerge cu spatele ultimii 200 de metri, tot nu l-ar mai fi dovedit nimeni! 

Urmaș al unui cal celebru în lume

Noul campion are o poveste fascinantă. Tatăl său, Offshore Dream, este dublu câștigător al Premiului Americii (2007, 2008), echivalentul campionatului mondial de trap, cea mai prestigioasă cursă de pe mapamond, găzduită anual de Paris! 

Povestește Tiberiu Nan: "Am avut material seminal congelat de la Offshore Dream și am găsit o iapă bună pentru inseminare în România. Star Nobel este, practic, rezultatul celei dintâi proceduri de reproducție artificială din țară la nivel de trăpași. N-a putut debuta la vârsta de doi ani, pentru că hipodromul era închis, iar în 2016 l-am trimis să alerge la Budapesta.

De când l-am readus acasă, a câștigat tot ce s-a putut, inclusiv curse cu cai mai în vârstă, de cinci, șase ani. Urmează să fie testat în perioada următoare cu rivali mai competitivi, fiindcă în acest derby a câștigat fără nicio emoție, și apoi eventual să-l scoatem la reuniuni din Europa de Vest, poate Belgia, poate Suedia". 

30.000 euro investiție, 1.200 euro premiu

Până acum, proprietarul lui Star Nobel a investit în cal circa 30.000 de euro pentru a-l aduce în postura de câștigător de Derby. Aici intră sumele cheltuite pentru inseminare, antrenamente, hrană, întreținere, personal adiacent. 
Iar premiul de ieri a însemnat numai 1.200 de euro, bani care se achită din bugetul Primăriei Ploiești! Numai că și această sumă e momentan în aer, fiindcă CSM Ploiești, entitatea care administrează artificial hipodromul, are conturile blocate! z

Pe mâna unui driver faimos

În reuniunile de ieri a concurat și un nume celebru în lumea turfului european. Este vorba despre driverul belgian Jos Verbeeck, cvadruplu câștigător al Premiului Americii (1994, 1997, 1998, 2003) și omul care urmează să-l preia în teste pentru continent pe câștigătorul derby-ului de ieri de la Ploiești. Personaj faimos în lumea trapului, Verbeeck are însă și o pată neagră pe CV: are interdicție de a participa la curse în Franța sub acuzația de evaziune fiscală! 

Budescu a venit cu fiul

Printre spectatorii derby-ului de trap de ieri s-a numărat și Constantin Budescu. Mijlocașul Stelei a venit împreună cu fiul său de 2 ani, Patrick Nicholas, și a urmărit cursa zilei chiar în apropiere de marginea pistei, pentru a putea vedea mai bine finișul. Budescu a încercat să fie o prezență discretă, a acceptat să facă niște poze cu câțiva admiratori, după care s-a retras într-o margine a tribunei. Azi, el se va prezenta la lotul național pentru "dubla" cu Kazahstan (5 octombrie) și Danemarca (8 octombrie). 

3.100 de metri e distanța pe care s-a derulat derby-ul de trap al României, la care au participat 6 cai în vârstă de 4 ani

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Florinel Coman amenință că va da în judecată un jurnalist român: „Pe ce criterii m-a încadrat la etnie rromă?”
Stiri extrasport
Florinel Coman amenință că va da în judecată un jurnalist român: „Pe ce criterii m-a încadrat la etnie rromă?”
Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
Diverse
Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
Arpad Paszkany, cadou de mii de euro pentru iubita mai tânără cu 23 de ani: „Jucării noi”
Stiri extrasport
Arpad Paszkany, cadou de mii de euro pentru iubita mai tânără cu 23 de ani: „Jucării noi”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează