Articol de Marian Ursescu - Publicat miercuri, 18 octombrie 2017 21:23
CSM București nu are rival: a trecut la 12 goluri și de Craiova, a doua clasată, 35-23! Oltencele s-au ținut "tare" prima repriză (15-13), au ținut cât de cât aproape 45 de minute (27-21), dar în ultimul "sfert" au capotat și au mai înscris doar 2 goluri.
Chiar și așa, Sala Rapid din București a fost pe jumătate goală, la una dintre tribune fiind foarte multe scaune neocupate.
CSM București a câștigat miercuri seara, în Sala "Rapid", al 7-lea meci consecutiv al sezonului: cinci în campionat și două în Liga Campionilor. Neagu și compania au făcut și de această dată scor, chiar dacă adversară a fost echipa de pe locul 2, SCM Craiova, neînvinsă și ea până acum.
Formația lui Bogdan Burcea și-a arătat statutul de urmăritoare a campioanei României foarte bine în prima repriză. Cu Nikolici trimisă să se apere avansat le Neagu, cu Dumanska inspirată între buturi, oltencele au stat în apropierea favoritelor.
Și în partea a doua bucureștencele au avut probleme să se desprindă, dar doar în primele minute. "Tigroaicele" au ridicat ștacheta, cu trioul Neagu, Gullden, Curea în prim plan. Și portarul Jelena Grubisici a apărat foarte bine, punându-și deseori echipa pe contraatac.
Scorul a început să capete proporții, mai ales că Zamfir-Florianu, "tunarul" Craiovei, golgeterul campionatului, nu a avut deloc o zi bună.
S-a terminat 35-23 pentru CSM București, care și-a îndeplinit iarăși norma de 30 de goluri marcate, și și-a mai trecut în cont încă o victorie la o diferență de peste 10 lungimi!
"Cred că a fost un meci destul de greu, chiar dacă la final ne-am desprins. Am șimțit că în prima repriză Craiova chiar ne-a pus probleme. E bine că măcar o repriză am putut să ne măsurăm forțele cu o formație apropiată valoric", a declarat extrema Iulia Curea.
"Nu am urmărit neapărat să ținem aproape de CSM București, dar sunt total nemulțumit de joc. Fetele nu au înțeles că nu poți să joci cu CSM București individual, să încerci de una singură să marchezi. Oricum, e foarte greu să ții aproape de CSM, o echipă cu un ritm impresionant", a spus antrenorul Craiovei, Bogdan Burcea.
A fost ultimul meci pentru CSM înainte de jocul cu campioana Danemarcei, NHF Nykobing, care va avea loc duminică, în deplasare.
CSM București 35
Curea 6, Gullden 5, Frafjord 5, Mehmedovici 5, Kurtovic 4, Neagu 3, Udriștoiu 2, Manea 2, Jacobsen 1, Hagman 1, Bazaliu 1. Antrenor: Helle Thomsen
SCM Craiova 23
Zamfir-Florianu 5, Nikolici 4, Țicu 4, Elisei 3, Klicovac 3, Vizitiu 3, Trifunovici 1. Antrenor: Bogdan Burcea
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”