Articol de GSP - Publicat luni, 30 octombrie 2017 21:13
Kayserispor, echipa lui Marius Şumudică, a terminat la egalitate, scor 3-3, partida disputată în deplasare, pe terenul celor de la Fenerbahce, și a rămas pe 4 în Turcia, la 5 puncte de lider.
Fener - Kayseri 3-3
Au marcat: Tufan '45, Neustader '50, Souza '63/ Bulut '40, Neto (autogol) '68 , Gyan 93 (VIDEO cu toate golurile)
Meciul a fost un adevărat carusel. Trupa lui Şumudică a preluat conducerea, gazdele au revenit și s-au distanţat la un moment dat la 3-1, pentru ca, în final, vedeta lui Kayseri, Asamoah Gyan, să închidă balul la 3-3!
Prima repriză a fost una gândită perfect de tehnicianul român. Kayseri s-a apărat sus, a făcut un pressing agresiv şi nu i-a dat adversarului nicio şansă de a înscrie, până în ultimele secvenţe. Umut Bulut a reuşit să deschidă scorul pentru oaspeți în minutul 40 al partidei. O fază fixă i-a venit de hac echipei românilor, în minutul 45, scorul pauzei fiind 1-1.
Nervi la pauză
Şumudică a avut o izbucnire în stilul său caracteristic. La pauza meciului, Şumi s-a îndreptat către arbitri și le-a reproşat maniera de arbitraj din prima parte:
Kayserispor Teknik Direktörü Sumidica hakeme itiraz etti. pic.twitter.com/aOgk3Fd0vW
— Futbol Arena (@futbolarena) 30 octombrie 2017
Fenerbahce a pornit ca din tun partea a doua. În doar 17 minute, Neustader şi Souza păreau că au adus victoria lui Fener. Şumudică a reuşit să-şi motiveze jucătorii şi a părut inspirat şi la schimbări. Autogolul lui Neto a băgat-o pe Kayseri din nou în meci, iar Gyan, intrat în minutul 73 în locul lui Mendes, a fost eroul serii. A înscris în ultima secundă şi păstrează echipa în zona cupelor europene.
În urma acestui rezultat, Kayserispor a rămas pe poziţia a 4-a, la 4 puncte de liderul Galatasaray.
ECHIPELE DE START
Fenerbahce: Kameni - Isla, Neustader, Neto, Kaldirim - Dirar, Sousa, Tufan - Valbuena, Giuliano, Janssen
Kayserispor: Silviu Lung jr. - Turan, Kana, Tiago Lopes, Kucher - Badji, Cinaz - Turuc, Mendes, Vural - Bulut
CLASAMENTUL SUPERLIGII
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”