Articol de Iulia Iordache - Publicat sambata, 04 noiembrie 2017 20:16
Viitorul a câștigat categoric meciul Sepsi Sf. Gheorghe, 3-0, după ce a dominat partida. Echipa lui Hagi a ajuns la 5 victorii la rând.
Viitorul - Sepsi Sf. Gheorghe 3-0
Au marcat: Eric 20', Hodorogea 39', Vână 76' - VIDEO
Viitorul, în sfârșit, arată din nou ca o campioană! E la a cincea victorie consecutivă în campionat, are aproape asigurat locul de play-off și face iar spectacol. Începutul slab de sezon deja este marcă înregistrată Viitorul. Plecarea unor jucători de la formația dobrogeană pare un motiv de restart total pentru antrenorul Gheorghe Hagi, care de fiecare dată trebuie să o ia de la zero pentru a aduce omogenitate în primul "11". Și reușește mereu!
Prea gras sau prea slab pentru Dinamo?
Cumva logic, Cicâldău a ajuns în vederile naționalei și ale lui Gigi Becali, care are o slăbiciune pentru oamenii "Regelui" în ultimii ani. Iar Eric, supraviețuitorul veteranilor aduși în vară, este vedeta incontestabilă a echipei!
Același Eric care în vară a fost neinteresant pentru Dinamo. Care Dinamo l-a preferat pe Albin. Care Albin era cel puțin la fel de "pufos" precum Eric!
Eric a slăbit între timp și strălucește meci de meci. Aseară i-a marcat și lui Sepsi, covăsnenii devenind a 25-a echipă care ia gol de la Eric în Liga 1. Victima preferată? CFR Cluj, în poarta căreia a înscris de 6 ori!
Rândul lui Hodorogea
Hagi a crezut că Horj e înlocuitorul perfect al lui Boli. Dar în afară de meciul bun făcut împotriva celor de la FCSB, maramureșeanul nu a luat ochii cu nimic. Logic, tot mai des titular a apărut Hodorogea. Ieri, fundașul a făcut 2-0 pe tabelă și și-a trimis echipa liniștită la vestiare.
Ganea însă nu mai dă același randament ca mijlocaș stânga. A obținut un penalty și tot el a trimis direct în brațele portarului (56)!
Rezervele se impun
La începutul campionatului se spunea că Hagi are jucători doar de un prim "11". Rezervele erau greu de identificat dacă nu te uitai înainte și la un meci al formației secunde.
Ușor-ușor, Mățan forțează un loc printre titulari, la fel și Vână. Mățan, mijlocașul care nu are nici 1,70 înălțime, a oprit mingea trimisă de Eric exact în fața lui Vână, care a șutat de la marginea careului, pentru un 3-0 meritat.
Gică are de ce să fie mulțumit. Viitorul spulberă orice echipă pe care o întâlnește în ultima perioadă și își consolidează poziția de play-off. Sepsi, în schimb, nu se regăsește nici după ce oficialii clubului l-au demis pe Valentin Suciu și se afundă tot mai mult
Grație acestei victorii, Viitorul este pe locul 5, cu 29 de puncte, la 2 puncte de FC Botoșani, locul 4. Sepsi este pe locul 12, cu 11 puncte.
Echipele de start:
Viitorul: Râmniceanu - D. Lopez, Ţâru, Hodorogea, De Nooijer - Cicâldău, Mladen, Cr. Ganea - A. Chiţu, Ţucudean, Eric
Rezerve:Tordai, V. Ghiță, Horj, Mățan, Vână, Dumitrescu, T. Băluță
Antrenor: Gică Hagi
Sepsi:Fejer-Dumbravã, Dima,Damian, Grecu - Petrovikj, Burlacu - Fulop, Cl. Herea, P. Petre-Nikolici
Rezerve: Miron, Răduțoiu, Astafei, Ursu, Huiban, Papsys, Veress
Antrenor: Sandor Nagy
Arbitru: Adrian Comănescu
Asistenți: Valentin Avram, Marius Marchidanu
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro