Articol de GSP - Publicat vineri, 24 noiembrie 2017 13:49
Vremea le-a dat bătăi de cap oltenilor, care ar fi trebuit să meargă cu avionul la Botoșani pentru meciul de vineri, dar din cauza ceții au fost nevoiți să meargă cu autocarul până la București, iar de acolo să ia vineri dimineața avion spre Iași. Până la Botoșani se vor deplasa tot cu autocarul.
Cu toate acestea, oficialii moldovenilor susțin că nu vor fi avantajați de problemele pe care le-au întâmpinat cei de la CS U.
"Am văzut și eu cele întâmplate cu echipa Craiovei. Ne pare rău, dar trebuia să-și ia și ei niște măsuri de precauție. Așa se întâmplă iarna, perioada asta a anului aduce ceață multă.
Nu cred ca avem un avantaj, ba din contră, vor fi mai nervoși si vom avea un meci mai dificil. E o partidă de 1X2, oricine se poate impune. Vrem să ne luăm revanșa după meciul tur. Sunt puncte foarte importante, care ar aduce multa liniște de ambele părti. Am mare încredere în Costel Enache și în băieți. Putem face un meci mare.
Nu mai contează vremea, noi ce să mai spunem. Din punctul ăsta de vedere suntem cei mai dezavantajați. Noi plecăm mereu cu două zile înainte pentru a nu avea probleme", a zis Cornel Șfaițer, președintele onorific al celor de la Botoșani pentru GSP.ro
Meciul dintre FC Botoșani și CS U Craiova se va juca vineri, de la ora 20:45 și va putea fi urmărit în direct pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport, LookTV și liveTEXT pe GSP.ro.