Articol de GSP - Publicat sambata, 02 decembrie 2017 17:41
România a debutat la Campionatul Mondial de handbal feminin cu o victorie în fața Paraguayului, scor 29-17, însă după acest meci au apărut și primele critici.
Radu Voina, fostul selecționer al României, a lansat câteva atacuri la șefia FR de Handbal.
" Paraguay este aici datorită federației internaționale, care vrea să aducă și puțină culoare în aceste turnee finale mondiale. O victorie așteptată, normal.
E bine că anumite jucătoare au fost folosite mai puțin, pentru că am evitat anumite accidentări. Este o modalitate de a da și altor jucătoare mai mult timp de joc, care au nevoie să-și depășească tracul, prezent inevitabil la un astfel de turneu.
Legat de nivelul național, unde s-a ajuns ca băieții să joace într-un sistem, fetele în altul, este nevoie de o schimbare majoră. Politicul s-a implicat prea mult și este nevoie de oameni care chiar se pricep la fenomen!", a declarat Radu Voina la Radio Sport Total FM.
lOTUL ROMÂNIEI
Portari: Dedu, Dumanska
Extreme stânga: Elisei, Iuganu-Popa
Extreme dreapta: Udriștoiu, Berbece
Pivoți: Pintea, Tătar, Tomescu
Interi stânga: Neagu, Zamfir-Florianu, Szucs
Interi dreapta: Dragut, Geiger
Centri: Buceschi, Laslo, Zamfirescu
PROGRAMUL COMPETIȚIEI
- mâine - ora 15:00 România-Slovenia (TV Telekom)
- 05.12 - ora 21:30 România-Spania (TV Telekom)
- 07.12 - ora 19:00 România-Angola (TV Telekom)
- 08.12 - ora 19:00 România-Franța (TV Telekom)
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”