SPORTURI  »  ALTELE  »  TRIBUNA ZERO

Nicu Vlad a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la Tribuna Zero: "Atât câștigă un sportiv pentru un titlu mondial"

Articol de GSP - Publicat luni, 11 decembrie 2017 21:44

Loredana Toma, triplă campioană mondială la haltere, categoria 63 de kilograme, și Nicu Vlad, președintele Federației Române de Haltere și multiplu medaliat olimpic, mondial și european, au fost invitații lui Ovidiu Ioanițoaia la emisiunea Tribuna Zero, de la Europa FM.

"Loredana are cele mai multe șanse pentru o medalie la Jocurile Olimpice. Am descoperit-o la o selecție făcută acum 10 ani. Va avea vârsta ideală pentru performanță în 2020. Pentru un titlu mondial la haltere câștigi în jurul valorii de 10.000 de euro. Loredana va caștiga în jur de 20.000 de euro pentru performațele sale recente", a declarat Nicu Vlad la Tribuna Zero.

"Mentalitate e principala problemă în sportul românesc. Investițiile ar trebui să fie mult mai mari, începând cu baza piramidei. Mulți copii își iau scutiri de la orele de Educație Fizică. Părinții fac asta. În momentul în care vom conștientiza, abia atunci ne vom ridica", a adăugat președintele Federației de haltere.

"Sponsori nu există în sportul nostru, dar se poate trăi decent din haltere. Mă antrenez 12 luni pe an, câte două antrenamente pe zi" - Loredana Toma

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini FABULOASE surprinse de GSP la Buzău! Cum vor să îndepărteze zăpada înainte de Gloria - FCSB: improvizație de râsu'‐plânsu'
Superliga
Imagini FABULOASE surprinse de GSP la Buzău! Cum vor să îndepărteze zăpada înainte de Gloria - FCSB: improvizație de râsu'‐plânsu'
Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK
Europa League
Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK
CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin
Handbal
CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin

Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul

ULUITOR: A jucat în două finale de Liga Campionilor și acum va evolua pentru Adunații Copăceni! » Cum a ajuns în campionatul județean din Giurgiu


Comentarii (1)
485809194904413
Costel Tudor  •  11 Decembrie 2017, 23:20

Fotografia patronului puscarias o postati zilnic de cateva ori , iar fotografie acestei fete minunate nu are loc !!! Sa va fie RUSINE !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează