Articol de GSP - Publicat luni, 25 decembrie 2017 21:12
Kamer Qaka (22 de ani), mijlocașul albanez al celor de la Poli Iași, a prins un tur de campionat excelent și a atras atenția unor cluburi importante din străinătate.
Pe lângă ofertele de Braga și Malmo, despre care GSP.RO a scris încă de pe 13 decembrie, se pare că jucătorul celor de la Poli Iași e curtat și de Sampdoria, locul 6 din Serie A.
Site-ul sampnews24.com a scris despre interesul Sampdoriei pentru Qaka, pentru care ar fi gata să investască un milion de euro.
"Am citit ştirile şi am vorbit cu preşedintele. Ştiu că ar fi bine să plec, dar vorbim despre asta când mă întorc din vacanţă. Ştiu doar că Sporting Braga a făcut o ofertă concretă. Mi-ar plăcea să joc în Serie A", a spus Qaka, potrivit sampnews24.com.
"Avem câteva oferte la cluburi mari pentru Qaka. Din Spania, Portugalia și din Italia. Adăugăm aici Steaua, CFR și CS U Craiova din România. Probabil că va fi greu de ținut. Sunt șanse să plece, deși noi vrem să ținem același nucleu de jucători și să mai aducem alți 4-5, peste nivelul mediu al echipei" Adrian Ambrosie, președinte Poli Iași, pentru GSP.RO, pe 13 decembrie
Kamer Qaka evoluează pentru CSM Poli Iași din vara acestui an. De-a lungul carierei, mijlocașul de 22 de ani a mai evoluat pentru Valerenga, Raufoss, Honefoss, Sarpsborg, Kristiansund BK și CSM Poli Iași.