Articol de GSP - Publicat duminica, 31 decembrie 2017 09:58
Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR Cluj a confirmat faptul că atacantul George Țucudean (26 de ani) va fi noul fotbalist al ardelenilor începând cu 2018.
"Pot să zic că e rezolvat Ţucudean. Lucrăm de mult la acest transfer. Este un vârf de atac foarte bun, cu fizic, este un golgheter şi sper să-l avem la pregătire din prima zi în noul an.
Ţucudean joacă de plăcere, nu pentru bani, ca alţi jucători. Este un băiat de caracter şi este foarte important acest lucru", a spus Iuliu Mureșan la LookTV.
Țucudean a fost jucător de bază la Viitorul în acest sezon de Liga 1, în care a marcat de 11 ori în 20 de partide, fiind al doilea golgeter al campionatului după Harlem Gnohere. Gică Hagi l-a adus pe Țucudean liber de contract în luna martie a lui 2017.
Pentru CFR Cluj, transferul lui George Țucudean înseamnă aproape sigur plecarea lui Billel Omrani, atacantul francez de 24 de ani ale cărui evolții l-au dezamăgit pe Dan Petrescu.
800.000 €este cota de transfer a lui Țucudean, potrivit site-ului transfermarkt.com