FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Concluziile după campania de transferuri a lui CFR Cluj: "Am vrut să ne întărim acolo. El a fost surpriza plăcută"

FOTO: Gazeta Sporturilor
FOTO: Gazeta Sporturilor

Articol de GSP - Publicat luni, 29 ianuarie 2018 11:00

Iuliu Mureşan, preşedintele lui CFR Cluj, a radiografiat campania de transferuri reuşită până acum de "feroviari", lăudându-i pe Valentin Costache şi Alexandru Ioniţă, două dintre cele mai spectaculoase mutări reuşite în această iarnă. 

"Am urmărit să întărim compartimentul ofenisv astfel încât să avem şi cel mai bun atac, nu doar cea mai bună apărare. Ne dă speranţă ce s-a întâmplat în cantonament, am marcat 20 goluri şi am primit doar unul.

Nu va fi uşor să rămânem pe primul loc, dar de aceea s-au investit nişte bani. Cei care dau bani au înţeles acest lucru şi ne-au ajutat. Am adus jucători tineri, talentaţi. Sunt transferuri bune.

Ioniţă s-a adaptat imediat, chiar dacă era puţin în urmă cu pregătirea. Costache a fost o surpriză plăcută. La început mi s-a părut "pufos", dar are o sete mare de a marca", a spus Mureşan. 

"Mi-ar plăcea să fie Dinamo în play-off, e o echipă de tradiţie, ştie să se concentreze în derby-uri şi poate aduce şi oameni în tribune" Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj

cfr
CFR CLUJ

Antrenor:  Dan Petrescu (confirmat)
Veniri: Costache (Dinamo), Țucudean (Viitorul), Bordeianu (Botoșani), Gilvan Souza Correa (Atlético Goianiense), Ioniță II (Astra Giurgiu)
Plecări: Nistor (Dinamo), Hamed (Sepsi), Al. Chiriță (Sepsi), Moutinho (Cultural Leonesa), Urko Vera (Astra)

Mureşan a vorbit şi despre alegerile de la FRF şi îl vede pe Răzvan Burleanu favorit să obţină un nou mandat la alegerile din 18 aprilie. 

"Îl văd în pole-position pe actualul preşedinte. Cred că se va merge pe continuitate, aşa simt eu. Să vedem cine sunt competitorii. Timpul e tot mai scurt, iar dacă nu apare un candidat cu o aderenţă mare, e greu de crezut că se va schimba ceva.

Prunea şi Balaj sunt credibili, dar nu-i văd bătându-se cu Burleanu cu succes", a spus preşedintele lui CFR Cluj, la TV Pro X. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini FABULOASE surprinse de GSP la Buzău! Cum vor să îndepărteze zăpada înainte de Gloria - FCSB: improvizație de râsu'‐plânsu'
Superliga
Imagini FABULOASE surprinse de GSP la Buzău! Cum vor să îndepărteze zăpada înainte de Gloria - FCSB: improvizație de râsu'‐plânsu'
Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK
Europa League
Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK
CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin
Handbal
CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin

Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul

ULUITOR: A jucat în două finale de Liga Campionilor și acum va evolua pentru Adunații Copăceni! » Cum a ajuns în campionatul județean din Giurgiu


Comentarii (4)
nea_vanea.60
nea_vanea.60  •  29 Ianuarie 2018, 13:26

Toti fotbalistii din lotul CFR nu ar face 2 bani fara Petrescu! In comparatie cu ei, FCSB are super lot, dar nu are antrenor. Si are un patron ce este al mai mare dusman al clubului...

bombon
bombon  •  29 Ianuarie 2018, 13:00

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

manty_one
manty_one  •  29 Ianuarie 2018, 12:40

sigur ca vreti c@@*** mimano.. in play-off!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează