Articol de GSP - Publicat marti, 06 februarie 2018 22:20
Mircea Sandu, predecesorul lui Răzvan Burleanu la Federație, îl îndeamnă pe Ionuț Lupescu să ia cât mai rapid o decizie în privința candidaturii la președinția FRF.
"O singură remarcă față de Lupescu. În 2009-2010 și-a exprimat dorința de a fi președinte. Nu înțeleg de ce nu anunță mai repede dacă e albă sau neagră. Sper să candideze. Dar, dacă nu candidează, pune niște frâne pentru ceilalți posibili candidați. Pentru că toți au susținut că-l sprijină pe el", a declarat "Nașul".
"Nici pe vremea mea nu se făcea așa ceva"
Sandu nu l-a menajat nici pe Răzvan Burleanu, actualul șef de la Casa Fotbalului: "Fotbalul nu câștigă nimic cu acest om la conducere"
"Nu înțeleg de ce vine actualul președinte și spune că are 210 adeziuni sau câte are. Păi, de ce mai votăm. Nici pe vremea mea nu se făcea așa ceva. Și pe timpul meu s-au întâmplat lucruri, dar tocmai că erau criticate anumite programări sau proiecte de genul. Vii și lovești în tot ceea ce a fost înainte. Totul este pentru prima dată la actuala conducere. Orice fac ei e o premieră.
Nu mai am chef să candidez. Dacă aș fi făcut-o, aș fi făcut un proiect foarte bun prin care fotbalul ar avea de câștigat. Acum fotbalul nu câștigă nimic cu acest om la conducere", a zis Mircea Sandu la TV Digi Sport.
18 apriliee data la care vor avea loc alegerile de la Federație
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”