Articol de GSP - Publicat miercuri, 07 februarie 2018 13:11
Suspendat după incidentele de la meciul de Fed Cup cu Marea Britanie din aprilie 2017, Ilie Năstase a obținut o victorie importantă.
Într-un mesaj postat pe contul său de facebook, Ilie Năstase anunță că i s-au redus sancțiunile aplicate de ITF. Tribunalul a decis ca suspendarea să se reducă până pe 23 aprilie 2018, deși inițial era până în decembrie 2020. Tribunalul a hotărât și ca suspendarea să fie doar la turneele organizate de ITF, nu și la cele organizate de ATP și WTA.
În plus, interdicția de a îndeplini calități oficiale, precum funcția de căpitan nejucător al echipei României din Cupa Fed, a fost redusă cu mai mult de 8 luni, până în august 2019.
Ilie Năstase a fost în mijlocul unui scandal de proporţii în luna aprilie 2017, în timpul confruntării dintre România şi Marea Britanie, din FED Cup. Românul a jignit o jurnalistă britanică, dar şi pe jucătoarea Johanna Konta şi pe căpitanul nejucător al britanicelor, Anne Keothavong.
Motivarea Instanței
În motivarea soluției Tribunalului, obținută în exclusivitate de Gazeta Sporturilor, se arată că:
-
numai conduita lui Năstase din timpul meciului dintre Sorana Cîrstea şi Johanna Konta poate fi calificată drept o încălcare de o gravitate ridicată a regulamentelor aplicabile;
-
în schimb, conduita lui Năstase a fost considerată drept o încălcare de gravitate medie în ceea ce privește interacțiunile cu reprezentanții presei, respectiv încălcări de gravitate redusă în ceea ce privește comentariile sale cu privire la Serena Williams şi Anne Keothavong
-
Năstase nu este o persoană rasistă şi nici nu reiese că ar fi avut intenţii rasiste prin remarcile sale cu privire la copilul dnei Serena Williams
În plus, s-a concluzionat că suspendările care i-au fost aplicate acestuia vizează exclusiv competiții organizate de ITF, Cupa Davis şi Fed Cup, dar nu vizează competițiile din cadrul WTA și ATP. Ilie Năstase, reprezentat de casa de avocatură PeliFilip, va primi 20.000 de dolari amendă.
Comunicat Ilie Năstase
"Sunt bucuros să vă anunț că am obținut o victorie importantă, chiar dacă nu totală, prin modul în care a fost soluționat apelul pe care l-am formulat împotriva sancțiunilor care mi-au fost impuse de Federația Internațională de Tenis (ITF).
Interdicția de a primi acces sau acreditări la evenimente ITF a fost aproape înjumătățită, astfel încât această suspendare va expira în curând, pe 23 aprilie 2018.
De asemenea, Tribunalul Independent care a soluționat apelul meu a confirmat că această suspendare vizează exclusiv turnee ITF (nota mea - precum Cupa Federațiilor sau Cupa Davis), ceea ce înseamnă că nu se aplică turneelor ATP sau WTA.
În plus, interdicția de a îndeplini calități oficiale (precum funcția de căpitan nejucător al echipei României din Cupa Federațiilor) a fost redusă cu mai mult de 8 luni.
Sunt de asemenea bucuros să constat că Tribunalul Independent care a soluționat acest caz a concluzionat atât faptul că nu sunt o persoană rasistă, cât şi faptul că vorbele mele cu privire la copilul dnei Serena Williams nu au avut la bază intenții rasiste.
Această soluție a Tribunalului Independent este departe de sancțiunea propusă de arbitrul principal al Barajului din Cupa Federațiilor organizat anul trecut la Constanța (suspendarea mea pe viață) şi de interdicțiile solicitate inițial de către ITF (o suspendare de până la 10 ani), dar este mai blândă și decât decizia completului intern de soluționare din cadrul ITF. Eu mi-am învățat lecția în urma acestei experiențe, însă sper ca acum să înțeleagă şi dânșii că m-au tratat exagerat.
Întrucât voi respecta această soluție a Tribunalului Independent, nu voi participa la meciurile pe care echipa României le va susține în acest weekend în Cupa Federațiilor. Le urez însă succes fetelor, iar în aproximativ două luni voi putea să fiu din nou alături de ele şi în tribună.
În considerarea deciziei Tribunalului Independent, sunt încrezător că nu vor mai exista motive pentru care să îmi fie refuzate accesul sau acreditarea la marile competiții ATP şi WTA din acest an, precum Turneul de la Madrid, Roland Garros sau Wimbledon, dar nici la turneul WTA de la București.Astfel, sunt fericit că urmează să trăiesc din nou, din tribună, spiritul marilor competiții de tenis. Mi-am dedicat întreaga viață acestui sport şi cred că sunt îndreptățit să continui să iau parte la acest fenomen.
La acest moment nu voi mai oferi comentarii cu privire la acest subiect. Detaliile cu privire la conținutul soluției Tribunalului Independent le vor oferi avocații mei, cărora le mulțumesc pentru ajutorul acordat în susținerea cazului meu."Ilie Năstase
Ședință la Rapid: ce i-a spus Șumudică lui Boupendza, după incidentele de la meciul cu Petrolul