Articol de Cristian Toma - Publicat duminica, 15 aprilie 2018 20:08
Formația Schalke 04 a învins-o pe teren propriu cu scorul de 2-0 pe Borussia Dortmund într-un meci contând pentru etapa a 30-a din Bundesliga.
Gazdele au început bine partida având o ocazie importantă în minutul 13 prin Guido Burgstalle, care a șutat puțin pe lângă partea dreaptă a porții apărate de Roman Burki.
11 minute mai târziu, a venit rândul oaspeților să fie periculoși prin Marco Reus care a trimis din lovitură liberă spre colțul stâng de sus al porții, însă goalkeeperul gazdelor, Ralf Fährmann, a fost pe fază și a respins în corner.
Până la pauză, "minerii" și-au mai trecut în cont încă o ocazie în minutul 45 prin Evgen Konoplyanka, al cărui șut din prima a trecut foarte aproape de bara dreaptă a porții.
Imediat după pauză, același Konoplyanka, a primit o pasă lungă de la Caligiuri și, șutând puternic la poarta lui Bürki, a deschis scorul în minutul 50, goalkeeperul elvețian neavând nicio șansă. Imediat după gol, galben-negrii au forțat egalarea, având patru ocazii importante prin Marco Reus (min. 66), Pulisic (min.71), Schurrle (min. 75) și Batshuayi (min.81).
Pe fondul unei dominări a oaspeților, Schalke a reușit să își dubleze avantajul în Revierderby prin Naldo, care a executat perfect în minutul 82 o lovitură liberă de la distanță.
În urmă acestui rezultat, Schalke a ajuns la 55 de puncte și-a consolidat poziția a doua în Bundesliga, fiind cu 4 etape înainte de final, la 4 lungimi de urmăritoarele Leverkusen și Dortmund, în timp ce oaspeții, au rămas pe locul 4, ultimul care duce în Liga Campionilor, cu 51 de puncte, la 5 lungimi față de următoarea clasată, Hoffenheim.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”