Articol de GSP - Publicat luni, 16 aprilie 2018 22:43
Jucătorii de la FCSB au început petrecerea în vestiar după victoria de la Astra, scor 3-0, iar Mihai Pintilii, care a marcat un gol superb cu un șut năucitor de la 25 de metri, a făcut câteva declarații.
"Dau rar goluri, dar le dau! Mă bucur că am marcat, dar cel mai mult mă bucur că am câștigat. După operația de la picior îmi e frică să mai trag la poartă, dar acum am închis ochii și am șutat.
Am intrat motivați pentru că știam că CFR a câștigat cu Viitorul. Voiam victoria pentru a reveni pe primul loc. Eu încerc să-mi fac treaba cât mai pot. Mai avem de jucat 5 finale. Nu știu ce se cântă în vestiar, acum mă duc și eu să văd", a declarat Pintilii la Look TV.
"Eu încerc să-mi ajut echipa, nu mi-am fixat un număr de goluri pe care să le marchez. Domnul Becali a venit la noi în vestiar și ne-a spus că-și dorește foarte mult să câștigăm campionatul. Și noi vrem asta. Budi e cu muzica în vestiar. El are mare experiență și știe să gestioneze orice moment" Dennis Man