Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 02 mai 2018 12:22
Atletico Madrid și Arsenal joacă joi, de la ora 22:05, în returul semifinalei Europa League. În tur, la Londra, scorul a fost 1-1.
Atletico a primit doar 16 goluri acasă în 37 de meciuri în Ligă și Europa League cu Diego Simeone pe bancă. Arsenal trebuie să înscrie, dar e singura din primele 4 ligi engleze fără succes în deplasare în 2018.
Atletico s-a apărat eroic la Londra și, cu destulă șansă, a scos o remiză care o indică drept favorită să joace finala de la Lyon. Pentru orice adversar al formației lui Diego Simeone e foarte greu să marcheze la Madrid. Statisticile o pun în gardă pe Arsenal. Los colchoneros nu au încasat decât 16 goluri acasă în 37 de partide, în Ligă și Europa League. 9 în 26 în prima competiție (medie 0,35 goluri/meci) și 7 în 11 (medie 0,64) în EL!
7 goluri în EL
Mai mult, în 25 din aceste întâlniri, Atleti a închis poarta, Barcelona, Real, Bayern, Juventus și Chelsea fiind numele grele care n-au putut să înscrie! Numai Rubin Kazan, Benfica și Chelsea (în actuala Ligă) au plecat cu rezultate care le-ar asigura "tunarilor" calificarea mâine seară.
Marea problemă a trupei lui Wenger e însă randamentul îngrozitor în deplasare în 2018. Șase eșecuri din șase meciuri "afară" în Premier League, unica din primele patru ligi engleze fără punct în acest an! În EL s-a descurcat mai bine, cu victorii la Östersunds (3-0) și cu Milan, 2-0 pe San Siro, plus remiza (2-2) cu ȚSKA Moscova. Și un total de șapte goluri marcate.
8-0e golaverajul lui Atletico în ultimele 4 meciuri acasă în Europa. N-a mai primit gol de la 1-1 cu Qarabağ, din grupele Ligii. În total, are 410 minute cu poarta închisă
9 goluri a încasat Atletico pe noul Wanda Metropolitano în 26 de meciuri, obținând 18 victorii, 6 remize și 2 eșecuri. În 19 partide, poarta madrilenilor a rămas neatinsă
- Atletico Madrid - Arsenal se joacă joi, de la ora 22:05 și este liveTEXT și VIDEO pe GSP.RO și în direct pe Pro X, TV Telekom Sport și LookTV.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”