Articol de GSP - Publicat joi, 03 mai 2018 11:37
Șansele ca Gică Hagi să mai continue și din sezonul următor pe banca Viitorului sunt minime. "Regele" discută acum nu doar posibilitatea de a pleca de la club, ci și cedarea a 49% dintre acțiuni către patronii Dedeman, doi dintre cei mai bogați oameni din România!
Este vorba despre Dragoș și Adrian Pavăl. Cei doi frați, locul 2 în topul Capital de pe 2017 cu o avere de 1,1 - 1,2 miliarde de euro, sunt cunoscuți în România ca deținători ai lanțului Dedeman, cel mai mare lanț de magazine de bricolaj din țară.
Dragoș și Adrian investesc deja în sport, fiind sponsori ai Simonei Halep și parteneri principali ai COSR, iar acum sunt atrași de fotbal, mai exact de Academia Hagi. Cum "Regele" exclude vehement varianta de a pierde puterea în club, planul e să rămână acționar majoritar cu 51%, iar restul ar urma să fie deținut de cei doi oameni de afaceri.
Contactat de GSP, Cristian Bivolaru, directorul general al Viitorului, a răspuns: "Noi am avut în trecut o colaborare foarte bună cu cei de la Dedeman. Mai departe nu știu despre o colaborare de genul ăsta. Dar e posibil! Cine știe?".
Deocamdată cele două părți au avut mai multe runde de negocieri, nu este stabilit nimic, dar sunt șanse mari ca afacerea să se facă.
Dragoș (52 de ani / stânga) și Adrian (50 de ani / dreapta) Pavăl au intrat în afaceri în 1992
1.170.000.000 €a fost cifra de afaceri a companiei Dedeman în 2016
48 de magazine
număra lanțul Dedeman în 2017, având peste 10.000 de angajați
SUMA TRANZACȚIEI: peste 10 milioane de euro!
Gică Hagi și-a manifestat și public dorința de a ceda o parte din acțiunile de la Viitorul către altcineva. În 2016, Gazeta Sporturilor a publicat în exclusivitate un document intern al Academiei Hagi, trimis către 10 fonduri de investiții. Prezentarea descoperită de jurnaliștii GSP în baza de date Football Leaks poate fi citită integral AICI.
În urmă cu doi ani, Hagi cerea 6,8 milioane de euro pentru pachetul de 30 la sută, 8 milioane pentru pachetul de 40 la sută și cu două milioane mai mult pentru 49 la sută.
Având în vedere că între timp Viitorul a luat titlul în Liga 1 și astfel evaluarea clubului a crescut, e de anticipat că "Regele" a solicitat acum sume mai mari la negocierile cu patronii Dedeman.
AR VREA SĂ-L ADUCĂ PE MANGIA
În continuare o dilemă este reprezentată și de numele antrenorului care îi va lua locul lui Gică Hagi pe banca celor de la Viitorul.
Cel mai vehiculat nume a fost cel al lui Costel Gâlcă. Bun prieten cu Gică, tehnicianul care a reușit "tripla" cu FCSB (titlul, Cupa României și Cupa Ligii) a fost și selecționer U17, având o experiență în a lucra cu tinerii.
Sursele Gazetei susțin însă că un alt nume aflat pe lista lui Gică Hagi este cel al italianului Devis Mangia. Fostul mare fotbalist apreciază mult stilul de joc al Craiovei, dar și metodele de lucru ale tehnicianului care a pregătit naționala U21 a Italiei.
Șansele ca Mangia să vină la Viitorul sunt însă destul de mici, dat fiind faptul că acesta și-a prelungit de curând acordul cu CS U Craiova.
PROIECȚIA PENTRU VIITORUL A LUI HAGI:
"Mai am două dorințe. Vreau să antrenez un club mare, să câștig în Europa și o echipă națională. Am o experiență, am ieșit campion la juniori, la seniori, ce mai pot face aici, în România" Gică Hagi
"Într-o bună zi o să trebuiască să plec de la Viitorul. Eu sunt convins că echipa are un viitor și fara mine. Am creat o stabilitate aici. De aceea nu am plecat acum doi ani și nici anul trecut. Strategia e făcuta pe 5 ani. Oricine va veni, trebuie să știe că stilul de joc nu trebuie schimbat. Echipa trebuie să joace fotbal" Gică Hagi
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”