FOTBAL  »  LIGA 2  »  RETRAGERE

Ultimul meci pentru căpitanul Petrolului, fost fotbalist și la Craiova » Promovează în Liga a 2-a și se retrage din activitate

Articol de - Publicat vineri, 25 mai 2018 17:01

Claudiu Tudor și-a anunțat retragerea din activitatea competițională la capătul partidei cu SC Popești Leordeni din ultima etapă a Ligii a 3-a. 

Petrolul va organiza, mâine seară, o festivitate legată de promovarea echipei în eșalonul secund dar va bifa, cu acest prilej, și despărțirea de un nume important în  istoria grupării.

"Din păcate, pentru că sănătatea nu-mi mai permite să evoluez la nivelul la care mi-aş dori, am hotărât să pun capăt, aici, carierei de jucător! În acelaşi timp, sunt bucuros şi onorat pentru că am şansa să mă retrag acasă, în faţa unui stadion plin şi într-un moment în care echipa mea de suflet se află, spun eu, pe drumul cel bun.

M-am întors la Petrolul într-o perioadă foarte delicată, dar am făcut-o numai şi numai cu sufletul, în încercarea de a ajuta echipa să revină acolo unde îi este locul.

Le mulţumesc suporterilor, pentru că m-au făcut să mă simt fotbalist, le mulţumesc celor din club, pentru că au fost în permanenţă alături de mine, le mulţumesc colegilor mei, pentru că au crezut, în aceşti doi ani, că putem face lucruri frumoase împreună, şi sper, din tot sufletul, că n-am dezamăgit pe cineva! Vă aştept pe toţi, mâine seară, pe « Ilie Oană »!", a declarat "căpitanul" Petrolului.

Claudiu Tudor (33 de ani) a debutat în prima ligă în tricoul Petrolului, la doar 16 ani, și a mai evoluat, în cariera sa impresionantă, la Universitatea Craiova, Sheriff Tiraspol, Juventus Bucureşti, Astra Ploieşti, CSMS Iaşi, SC Bacău, UTA Arad şi CS Afumaţi.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
David Popovici, o nouă achiziție » În ce a investit campionul olimpic
Altele
David Popovici, o nouă achiziție » În ce a investit campionul olimpic
Gabriela Ruse și Marta Kostyuk, ipostaze virale la Australian Open: „Îți mulțumesc, partenero! Hahahah!”
Tenis
Gabriela Ruse și Marta Kostyuk, ipostaze virale la Australian Open: „Îți mulțumesc, partenero! Hahahah!”
Plecare de ultimă oră din Superliga! » Mijlocașul va juca în China
Superliga
Plecare de ultimă oră din Superliga! » Mijlocașul va juca în China

Forban reloaded » Steaua trage tare la munte, pe rit vechi: „Calcă pe urmele «viteziștilor»”. George Ogăraru dezvăluie: „E ceva fascinant pentru ei, sunt multe beneficii!”

Imperiul sub asediu: chinezii vor fabricile din Germania la care renunță Volkswagen


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează