Articol de GSP - Publicat marti, 12 iunie 2018 18:43
Leonard Doroftei (48 de ani) se bucură că Simona Halep a reușit să le închidă gura contestatarilor odată cu victoria de la Roland Garros.
Jurnalistul Gazetei Sporturilor, Dan Udrea, a lansat o dezbatere incitantă (vezi detalii AICI!): este succesul Simonei Halep la Roland Garros cea mai mare performanță sportivă de după 1989?
"Moșul" Doroftei a intrat în joc. Crede că fiecare performanță este diferită și nu poate da un verdict.
"Fiecare cu ce îi place. Dacă îți place tenisul, atunci da, performanța Simonei Halep este cea mai mare. Dacă ești fanul boxului sau al gimnasticii, atunci poți avea alte preferințe. Depinde ce își doresc fanii: vor ca idolii lor să facă bani sau vor să ajungă la cel mai sus nivel.
Este un rezultat meritoriu. Nu ai cum să nu îi recunoști meritele Simonei. Știm cât a muncit pentru a ajunge aici. Este o eroină a României. Ne-a demonstrat tuturor că se poate, știam că va veni și acest moment. Le stătea tuturor în gât: «N-ai titlu de Mare Șlem, nu ești valoroasă. Ne-a închis gura tuturor»", a declarat Doroftei la TV Telekom Sport.
Un nou contract semnat de Simona Halep » Cu ce brand a semnat liderul WTA
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”