Articol de Theodor Jumătate - Publicat duminica, 05 august 2018 13:28
Serie A e campionatul cu cei mai mulți tehnicieni locali: 19 din 20! În Premier League, sunt cei mai puțini autohtoni. Doar 4 englezi sunt pe bancă!
Nu e nicio mirare. Nu avem antrenori români în primele cinci campionate europene. Ultimul a fost Costel Gâlcă, în LaLiga, rezistând o jumătate de an la Espanyol, în 2015-2016. De atunci, zero! Începe al 3-lea sezon fără compatrioți în cele mai importante competiții din fotbalul continental.
Cine le domină? Italienii și spaniolii, a fost concluzia analizei realizate de cotidianul As. Sunt 20 din fiecare tabără în Top 5 Europa. Dar, dacă peninsularii sunt aproape toți stabiliți în Serie A (19), plus unul în Premier (Sarri, la Chelsea), ibericii au cinci și în alte țări: patru în Anglia, Guardiola (Man.City), Emery (Arsenal), Benítez (Newcastle), Gracia (Watford), și unul în Italia (Velázquez, la Udinese).
Serie A este dedicat localnicilor (19 din 20), în timp ce LaLiga are numai tehnicieni care vorbesc spaniola: 15 autohtoni și 5 argentinieni.
La polul opus e Premier League, care are numai patru manageri autohtoni: Hodgson (Crystal Palace), Howe (Bournemouth), Dyche (Burnley) și Warnock (Cardiff City). Având antrenori de 11 naționalități!
Surprinde însă absența totală a brazilienilor! Nu doar în Top 5 Europa. Nu e niciunul în primele 23 de ligi din ierarhia UEFA, a remarcat As. Sunt doar doi în Bulgaria, campionatul de pe locul 24. Paulo Autuori (Ludogoreț) și Alias (Vereia). z
Top 5 Europa antrenori autohtoni
1. Italia 19 (20 de echipe)
2. Franța 16 (20)
3. Spania 15 (20)
4. Germania 13 (18)
5. Anglia 4 (20)
Țările celor 98 de tehnicieni din Top 5 Europa
Spania:20
Italia: 20
Franța: 17
Germania: 16
Argentina: 6
Portugalia: 5
Anglia: 4
Austria: 1
Croația: 1
Țara Galilor: 1
Ungaria: 1
Irlanda: 1
Serbia:1
Elveția: 1
Turcia: 1
Chile: 1
![Șeful Rapidului a făcut anunțul cu două ore înainte de meciul cu Botoșani » Cum arată gazonul de pe Giulești: „Asta e problema”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/20537d6a-5457-4a9f-9d7f-49fc8c22737e.jpg?width=195&height=130)
![Încă un fotbalist cu CV în Superliga! Fostul star din Serie A a semnat în România la 32 de ani: „Din nou sub comanda tatălui meu în fotbal”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/71a9edbe-f4ec-4653-838e-319b1dbcb859.jpg?width=195&height=130)
![Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29042023/536112c8-8773-4b8b-8a9a-e1ba43d3f1da.jpg?width=195&height=130)