SPORTURI  »  TENIS  »  WTA SAN JOSE

Destăinuirea Mihaelei Buzărnescu din perioada în care nimeni nu mai credea în ea: ”Îmi spuneau că sunt prea bătrână, că trebuie să-mi caut o slujbă de antrenor” + Marele ei vis

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat luni, 06 august 2018 20:53

Mihaela Buzărnescu (20 WTA/30 de ani) s-a destăinuit într-un interviu pentru WTA Insider, după trofeul câștigat la San Jose.

Mihaela Buzărnescu a vorbit zece minute cu Courtney Nguyen despre primul trofeu al carierei, despre sezonul său plin de victorii, dar și despre problemele prin care a fost nevoită să treacă.

"Anul trecut, în această perioadă, știu că mă bucuram de lucrurile care mi se întâmplau, mă bucuram că pot să joc tenis. A fost o perioadă frumoasă, iar acele meciuri m-au ajutat să ating nivelul la care sunt acum", a spus românca pentru WTA Insider.

Jucătoarea din România a avut puterea să și glumească legat de numărul meciurilor pe care le-a susținut în acest sezon: "Realizez că am jucat cele mai multe partide din tot circuitul, că am evoluat 21 din 24 de săptămâni, poate WTA ar trebui să se gândească să-mi facă un trofeu pentru acest lucru.

E incredibil că am reușit să rămân fit și să joc atât. Mă simt bine și sunt sănătoasă. Poate a fost un miracol care a ajuns la mine, în sufletul meu și mi-a permis să-mi urmez pasiunea".

Mi-au propus să devin antrenoare

Confesiunea Mihaelei a ajuns apoi la momentele grele pe care a trebuit să le depășească.

"Am fost extrem de aproape să renunț la tenis fiindcă am avut parte de unele clipe dificile, mulți oameni nu au crezut în mine, îmi spuneau că sunt prea bătrână, că trebuie mai bine să-mi caut o slujbă de antrenor, se gândeau să-mi ofere un astfel de post în cadrul federației.

La un moment dat, m-am gândit și să merg în altă țară să fiu antrenoare și de aceea mi-am făcut doctoratul. Am fost confuză, nu știam ce să aleg, dar eu tot speram că mai pot să joc tenis, pentru că nu doream să-mi închei cariera așa. Simțeam că pot mai mult. Era depresiv pentru că tot așteptam și nu puteam să iau o decizie. Îmi doream să ating nivelul de sus al tenisului meu și apoi să văd cum îmi închei cariera", spune Miki.

Mesaj pentru români

Odată atins visul copilăriei, de a ajunge în Top 20, care este următorul țel?

"Acum mă gândesc că ar fi frumos să ating Top 10, mulți oameni spun că am jocul pentru a atinge un astfel de obiectiv. Eu vreau doar să mă bucur și să urc în continuare, să mă bucur până când va veni momentul să mă retrag".

La final, Mihaela Buzărnescu a fost rugată să le transmită un mesaj românilor: "Vreau să le mulțumesc tuturor celor care cred în mine și în jocul meu, știu că am suișuri și coborâșuri pe teren, că devin emoțională, că țip, că spun lucruri urâte, dar trăiesc intens fiecare moment și trăiesc pentru tenis. Sper să rămână alături de mine și la bine, și la rău, să fie fericiți pentru mine și mândri de ce am realizat și că pot fi un model pentru cei tineri".

"Scopul meu de când eram mică era să fiu în Top 20, faptul că l-am atins acum, la această vârstă, e un rezultat extraordinar și ar trebui să fiu foarte fericită" Mihaela Buzărnescu

"Cel mai fericit moment al lui 2018 pentru mine a fost câștigarea finalei de la San Jose. Sper ca în viitor să am puțin timp liber să mă bucur de ce am realizat, să mă relaxez" Mihaela Buzărnescu

"În tenis mereu ai ceva de învățat. Mă uit la Federer, care a spus că mereu ai ceva nou de descoperit și de însușit. Mereu spun că mai am lucruri de învățat și că vor mai veni și alte lucruri bune pentru mine" Mihaela Buzărnescu

"Sigur că Simona se bucură pentru mine, mi-a trimis un mesaj după semifinale. E frumos că ne sprijinim una pe cealaltă și ne dorim tot binele. E frumos!" Mihaela Buzărnescu

"Nu mă gândesc la ce nivel am ajuns, vreau doar să mă bucur de jocul meu, să fiu sănătoasă și să joc cât de multe meciuri pot în WTA. Pentru acest lucru am muncit, e tot ce mi-am dorit toată viața" Mihaela Buzărnescu

Citește și: MIHAELA BUZĂRNESCU. Direct în vârf » Mihaela Buzărnescu intră în istoria tenisiului feminin din România după succesul de la San Jose: doar Halep și Dulgheru au mai făcut asta

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Răsturnare de situație! FIFA s-a răzgândit înainte de tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026
Nationala
Răsturnare de situație! FIFA s-a răzgândit înainte de tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Europa League
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Tragedie în sport! A murit la 28 de ani, după un atac de cord suferit în sala de antrenament
Altele
Tragedie în sport! A murit la 28 de ani, după un atac de cord suferit în sala de antrenament

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (7)
831959706877275
Cristian Baltaru  •  07 August 2018, 12:49

Bravo,Mihaela,ține-o tot așa,nu lua în seamă,,sfaturile''unora sau altora,fii tu însăți,joacă cu încredere și vei ajunge în top 10 fără nici o problemă.

redbuldog
redbuldog  •  07 August 2018, 10:32

Superb,esti o mare campioana..!Mult succes si realizari pe masura muncii tale,te asteptam cu noi performante care sa-ti incununeze cariera!

1686525761599040
Mario Durm  •  07 August 2018, 00:24
Postat de vladut12 pe 07 August 2018, 00:09

Bravo fetito! Și un mare Huoooo *** care postează pe aici contra Steaua în principal. Postați fraților pozitiv, nu negativ!

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează