Articol de GSP - Publicat marti, 07 august 2018 19:58
Gigi Becali a anunțat în această seară că transferul stoperului brazilian s-a amânat pentru miercuri dimineață. Din informațiile GSP.ro, fundașul despre care vorbește finanțatorul FCSB este Jubal Rocha Mendes Junior (24 de ani), de la Arouca.
Becali a dezvăluit la cât se ridică suma de transfer și salariul stoperului.
"Nu știu cum îl cheamă pe fundașul care vine. Întrebați-l pe MM, el știe. Nu negociază el, dar el știe despre cine e vorba. Au fost discuții la palat, să vedem dacă ne-am înțeles. Mâine vine jucătorul și ar trebui să semneze, eu cred că ne-am înțeles.
Vom plăti 200-300.000 de euro pentru el, dar nu știu de la ce echipă vine. Va avea un salariu spre 20.000 de euro. Nu l-am văzut, merg pe mâna lui MM. Mă pricep eu la fundași centrali? Trebuie să vezi 30 de meciuri ca să vezi cât de bun e un fundaș central. Eu văd atacanți. Vine titular direct, în locul lui Bălașa. Intră direct în teren, chiar din meciul cu Gaz Metan de duminică", a spus Becali, la TV Digi Sport .
În vârstă de 24 de ani, Jubal este legitimat în Portugalia, la Arouca. FCSB l-ar fi urmărit de mai mulți ani, dar clubul portughez cerea prea mulți bani.
Crescut la Vila Nova FC, Jubal a mai jucat la Santos, Avai și Vitoria Guimaraes, unde a fost împrumutat în sezonul trecut și unde a bifat 35 de meciuri.
1.250.000 €este cota lui Jubal, potrivit transfermarkt
![Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/9aad62a5-06be-478a-9fba-0c839ad59f7c.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
![Marius Șumudică, ironii către FCSB: „Vin 2-3 mii de fani, dar se umflă până la 7 mii. Vor veni și cu PAOK din toate localitățile țării”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26012025/bfcd9a49-e1f6-4689-854d-8889c77c1dd0.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul