Articol de GSP - Publicat duminica, 16 septembrie 2018 11:09
CFR Cluj, locul 4, și FCSB, locul 1, joacă azi, de la ora 21:00 în derby-ul etapei. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport și LookTV.
Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR Cluj, a vorbit despre meciul cu FCSB și a spus că antrenorul Toni Conceicao nu va fi demis dacă echipa va pierde duelul cu rivala roș-albastră.
"Am fost la toate antrenamentele în această săptămână. Jucătorii s-au pregătit foarte bine și sunt foarte concentrați. Am vorbit în această dimineață cu Toni Conceicao și mi-a zis că jucătorii s-au pregătit bine și are sentimentul că totul va fi în regulă. Jucătorii sunt serioși.
Suntem două echipe de valori apropiate, iar orice rezultat este posibil. FCSB este o echipă puternică, are un lot bun, echilibrat. Dică e un antrenor bun și îl apreciez pentru ce face. FCSB este echipa cu care ne vom bate pentru câștigarea campionatului.
Noi ne dorim să câștigăm. Nu mă gândesc la altă variantă. Soarta lui Conceicao nu depinde de meci. Este un antrenor bun, apreciat și respectat de jucători. Cred că vom continua împreună indiferent de rezultat. Jucătorii îl apreciază pentru antrenamentele sale, lucrează foarte mult cu mingea", a declarat Iuliu Mureșan la Pro X.
"Din păcate, avem câțiva jucători accidentați. Deac și Culio încă nu și-au revenit. În plus, Mailat a venit cu probleme de la naționala de tineret"Iuliu Mureșan
Citește și: Arși la bani după eșecul cu Dudelange, jucătorii CFR-ului joacă pe o primă importantă azi