SPORTURI  »  TENIS  »  CIRCUITUL WTA

FOTO Crește circuitul! Fostul numărul 1 mondial a anunțat că este însărcinată + Lista mămicilor din tenis

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat miercuri, 03 octombrie 2018 16:05

Elena Vesnina, 32 de ani, locul 96 WTA și fost număr 1 mondial la dublu, și Iaroslava Șvedova, 31 de ani, locul au anunțat zilele acestea că sunt însărcinate, la fel ca fostul număr unu mondial, Martina Hingis, 38 de ani.

Parcă niciodată, în timpurile recente, nu au fost atât de multe mame sau viitoare mame în circuitul feminin. Acestei categorii i se vor adăuga la momentul potrivit, cel al sorocului, și două jucătoare cu rezultate excelente la dublu în ultimii ani.

La începutul săptămânii,  Elena Vesnina își anunța sarcina publicând pe contul ei de Instagram o poză artistică în care apare cu o burtică vizibilă. Explicația pe care a adăugat-o e simplă: "mamă în curând", scrisă în rusă și engleză. Elena are 32 de ani, împliniți pe 1 august, și este căsătorită din noiembrie 2015 cu omul de afaceri Pavel Tabunțov. Câștigătoare a 3 titluri de Mare Șlem la dublu, toate alături de compatrioata Ekaterina Makarova, și a unuia la dublu mixt, fost lider mondial la dublu, Vesnina nu a mai jucat deloc de la Roland Garros încoace. În acest timp, ea a avut o accidentare la genunchiul stâng.

 
 
 
View this post on Instagram

#momtobe #скоромама

A post shared by Elena Vesnina (@vesnushka86) on

Așteaptă gemeni

Iaroslava Șvedova a publicat vestea bună că este însărcinată într-o formă mai subtilă: o imagine în care apar siluetele, decupate din hârtie albă, a unui cuplu și a doi copii. Jucătoarea din Kazahstan, care a împlinit 31 de ani luna trecută, a confirmat că e vorba despre gemeni astfel: "1 + 1 = 4 #familie". Nu a mai jucat de peste un an, de la Roland Garros 2017, din cauza unei probleme la gleznă care a necesitat operație, și încă este în recuperare.

Slava, cum îi place să i se spună, trebuia să se căsătorească în septembrie 2015, dar nu a luat în calcul că ar putea ajunge în finala de dublu de la US Open. Ceea ce s-a întâmplat, alături de australianca acum retrasă Casey Dellacqua. "L-am trimis pe logodnicul meu acasă să pregătească totul, dar cred că e fericit acum fiindcă are și o a doua sau chiar a treia petrecere a burlacilor", glumea atunci kazaha. Ea și Kostia au făcut nunta cu câteva zile mai târziu, după ce Șvedova și Dellacqua au cedat în ultimul act la New York.

 
 
 
View this post on Instagram

1 + 1 = 4 #семья #family

A post shared by Yaroslava Shvedova (@yaroslavashvedova) on

Va avea o fetiță

Martina Hingis a făcut și ea public zilele trecute faptul că așteaptă un copil. De fapt, la o zi după ce a împlinit 38 de ani. Mulțumind tuturor celor care i-au adresat urări cu această ocazie, elvețianca a postat o fotografie a unei rohițe de tenis miniaturale de culoare roz, alături de o rachetă mică.

"Sunt fericită să anunț că e ultima dată când sărbătorim doar ca un cuplu... și entuziasmată să anunț că vom deveni o familie de trei!", a scris ea. Hingis s-a căsătorit anul acesta, pe 20 iulie, cu Harald Leeman, doctor sportiv și medicul echipei de Cupa Fed a Elveției. Ea s-a retras, definitiv, din tenis la finalul sezonului trecut, când ocupa poziția de lider mondial la dublu. A cucerit în carieră 25 de titluri de Mare Șlem, 5 la simplu, 13 la dublu și 7 la dublu mixt. Martina a mai fost măritată între 2010 și 2013 cu jocheul francez Thibault Hutin, cu șase ani mai tânăr decât ea. 

"Welcome, baby girl!"

Ana Ceakvetadze, 31 de ani împliniți pe 5 martie, a adus pe lume o fetiță săptămâna trecută, pe 28 septembrie. Ea a anunțat vestea printr-un tweet: "Welcome little baby girl!!! We love you", însoțit de o imagine cu flori și baloane colorate, inclusiv unul cu Minnie, personajul de desen animat. Mai înainte, ea postase o fotografie în care apărea însărcinată. Rusoaica, fost număr 5 mondial și semifinalistă la US Open 2007, s-a retras în 2013 din cauza unor probleme cronice la spate. De atunci, a comentat tenis la Eurosport Rusia, iar în decembrie 2014 s-a căsătorit cu un bacher elvețian care are și cetățenie ucraineană, dar al cărui nume a rămas secret. 

Copilul Mirza-Malik

O altă mare specialistă a probei de dublu, Sania Mirza, e aproape să nască. Indianca și soțul ei, jucătorul de cricket Shoaib Malik, au anunțat în aprilie că vor deveni părinți, ea publicând o simpatică imagine grafică a unui vestiar în care au loc mama și tatăl sportivi, dar și bebelușul lor. În vârstă de aproape 32 de ani, Mirza a fost numărul 1 mondial la dublu și are în palmares 3 titluri de Mare Șlem și alte 3 la dublu mixt. 

Grădinița WTA

Serena Williams, 37 de ani, este mama aflată cel mai sus în clasamentul mondial la zi. Americanca, 17 WTA, a urcat impresionant după finalele de la Wimbledon și US Open, revenind după nașterea dificilă a fiicei Alexis Olympia, care a împlinit un an pe 1 septembrie.

Următoarea este Victoria Azarenka, fost lider mondial, pe 55, ea a început recent să călătorească în afara SUA cu fiul ei, Leo, de un an și 9 luni. Vine apoi germanca Tatjana Maria, numărul 77 WTA, care are o fetiță, Charlotte, născută în decembrie 2013. În apropiere, pe 85, e Evghenia Rodina (Rus), mama unei fete, Ana, născută în noiembrie 2012. În Top 200, se mai află Katerina Bondarenko, 134 WTA, care are o fetiță, Karin, în vârstă de 5 ani, Vera Zvonareva, 166 WTA, Mandy Minella, 114 WTA, apoi Patty Schnyder, 231 WTA.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (3)
340719932955222
Ion Ionescu  •  04 Octombrie 2018, 00:36

Sunt de acord cu Dan-Cristian. Ziarist fomist.

merace
merace  •  03 Octombrie 2018, 20:18

Femeile din WTA au voie sa devina si mame. Sunt oameni, nu roboti, si au vise si in alte directii decat sa castige titluri in tenis. Eu le felicit.

10210683961003053
Dan-Cristian Lucaciu  •  03 Octombrie 2018, 18:36

clickbait de ***, de ziarist fomist.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează