Articol de GSP - Publicat vineri, 12 octombrie 2018 00:20
Gabi Tamaș nu mai jucase pentru naționala României din preliminariile pentru EURO 2016, într-un meci disputat în Irlanda de Nord, pe 13 iunie 2015, scor 0-0.
Fundașul central în vârstă de 34 de ani a revenit ca titular printre "tricolori" la partida câștigată în Lituania, scor 2-1, în Liga Națiunilor, și a bifat al 66-lea meci pentru națională, depășindu-l pe Ilie Balaci la numărul de selecţii!
"A fost frumos să revin la națională, mai ales că am câștigat în ultimul minut. Mă bucur foarte mult. E un sentiment aparte când vii la națională, mai ales după atât timp.
Mă gândeam că poate port ghinion când am văzut că am luat gol în minutul 89, dar până la urmă am câștigat și sunt fericit. Noi am încercat să jucăm, nu trebuie să dăm vina pe teren. Azi parcă am fost la prima selecție, m-am simțit ca la 19 ani", a declarat Tamaș la Pro TV.
CLASAMENTUL GRUPEI:
Serbia | 3 | 2 | 1 | 0 | 5-2 | 7p |
ROMÂNIA | 3 | 1 | 2 | 0 | 4-3 | 5p |
Muntenegru | 3 | 1 | 1 | 1 | 2-2 | 4p |
Lituania | 3 | 0 | 0 | 3 | 1-5 | 0p |
PROGRAMUL URMĂTOARELOR MECIURI:
• 14 octombrie | România – Serbia (Arena Națională, ora 16:00), Lituania – Muntenegru (ora 21:45)
• 17 noiembrie | Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion “Ilie Oană”, Ploiești
• 20 noiembrie | Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21:45)
CONTEXT: În funcție de rezultatele obținute în Liga Națiunilor, România poate intra într-o urnă mai bună la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2020. În plus, dacă nu se califică din preliminariile clasice la EURO 2020, “tricolorii” mai pot avea o șansă la play-off, dar trebuie mai întâi să termine măcar pe locul 2 în Liga Națiunilor, dintr-o grupă cu Serbia, Muntenegru și Lituania. Citește AICI ghidul complet al Ligii Națiunilor!
Citește și: Chipciu: "Nu sunt o pierdere pentru echipa națională. Serbia pare de bătut"
Citește și: Contra surprinde înaintea meciului cu Serbia: "Nu suntem obligați să câștigăm duminică"
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”