Articol de Andrei Crăiţoiu, Remus Răureanu - Publicat duminica, 18 noiembrie 2018 09:39
Banca FCSB e cea mai sigură din Liga 1, cu excepția pe care o constituie Viitorul, unde patronul e și antrenor oficial. Dică și Mangia au rămas cei mai rezistenți tehnicieni, a ieșit din top Enache, transferat de Astra de la Botoșani.
Dintr-un tocător de antrenori, Becali s-a transformat în simbol al stabilității în fotbalul românesc! Situația în care se află Dică îl recomandă pe Gigi drept un patron cu foarte multă răbdare. După mutarea lui Costel Enache de la Botoșani la Astra, trei antrenori au rămas cei mai longevivi din competiție: Hagi, Mangia și Dică.
Cazul lui Gică e unul special, din moment ce el e și proprietarul clubului, deci n-avea cine să-l demită din funcția de "principal". Mangia și Dică au fost angajați în aceeași perioadă, înaintea stagiunii 2017-2018. În topul tehnicienilor care rezistă, Stoican e următorul, recrutat de Poli Iași tot în vara anului trecut, dar ceva mai târziu decât au primit joburile Nicolae și Devis. Flavius a ajuns în Moldova în iunie 2017, în momentul în care conducerea de la Poli i-a "masacrat" pe Florin Prunea și pe Eugen Neagoe, staff-ul care gestionase echipa în stagiunea precedentă.
Răbdarea cu care îl tratează Becali pe Dică e remarcabilă și pentru că e vorba despre unicul antrenor din topul celor mai vechi care nu a câștigat nimic. Hagi a luat un titlu pe banca Viitorului, Mangia a cucerit Cupa României cu U Craiova. Nicolae a încheiat primul său sezon la FCSB pe locul al doilea, iar acum e tot pe poziția secundă, deși clubul consumă cei mai mulți bani din competiție și e favorit an de an să devină campion.
Nici locul 1 nu te mai salvează!
Becali a devenit o excepție în campionat, FCSB e printre puținele cluburi care nu demit repede antrenorii. CFR Cluj a început campionatul cu Edward Iordănescu, care a prins doar o etapă din Liga 1 înainte să fie schimbat cu Antonio Conceicao. Portughezul e pe primul loc cu vișiniii, și tot e în pericol mare să fie demis!
Patronul Nelu Varga speră să-l convingă pe Dan Petrescu să se întoarcă. Petrescu e pe cale să rezilieze contractul cu Guizhou, formația din China cu care a retrogradat, deși acordul mai era valabil încă un an, și pentru liga a doua. Varga a încercat și la Șumudică înainte să-l sune pe Petrescu. "Nu pot să plec din Arabia Saudită acum, deși am discutat cu patronul de la CFR", a admis Șumi, prins la Al Shabab.
"Mă vede cât muncesc"
Dică e convins că a meritat să-și păstreze postul, în ciuda rezultatelor dezamăgitoare, doar locul al doilea în campionat și ratarea calificării în grupele Europa League. "Patronul m-a păstrat pentru că el știe cât muncesc, știe tot ce fac la echipă. Am contribuit și la dezvoltarea unor jucători de când am venit. Man jucase un meci într-un an înainte să lucreze cu mine, apoi a marcat zece goluri într-un an. Și Coman a crescut față de perioada de la Viitorul", a comentat Dică la DigiSport.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”