Articol de GSP - Publicat miercuri, 09 ianuarie 2019 10:54
Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) a fost eliminată în turul secund de la WTA Sydney de Ashleigh Barty (22 de ani, 15 WTA), scor 4-6, 4-6.
- Barty va juca împotriva lui Elise Mertens (locul 12 WTA), care a învins-o pe Katerina Siniakova (36 WTA), scor 7-6(4), 2-6, 6-2
Jucătoarea din Australia a condus meciul din primul game, apoi a reușit un break. Simona a revenit în joc, a egalat la 3 și părea că-și revine, însă pe final Barty a mai bifat un break și și-a adjudecat setul.
Simona a fost pentru prima dată în avantaj în acest meci la mijlocul setului secund, însă n-a fost de ajuns. Liderul mondial a avut mai multe mingi pe care trebuia să le fructifice pe serviciul adversarei, dar de fiecare dată Barty a revenit și a scos din joben câte un serviciu perfect cu care s-a salvat.
După meci, Barty nu s-a ferit s-o ironizeze pe Halep: "Au fost condiții extrem de dificile, a fost umezeală mare, dar sunt foarte fericită că am reușit să dau totul. Mi-am spus că trebuie să fiu agresivă în acele game-uri decisive. Asta am știut și asta am făcut. La Montreal m-a bătut măr, la Cincinnati a fost mai bine, iar azi am crezut că voi câștiga. A jucat numărul 1 cu numărul 15 și nu s-a văzut o diferență mare".
Those winning statistics from @ashbar96 #SydneyTennis pic.twitter.com/BCZX6sfDFg
— #SydneyTennis (@SydneyTennis) 9 ianuarie 2019
FINAL: SIMONA HALEP - ASHLEIGH BARTY 4-6 / 4-6
4-6 GAME, SET, MECI! Victorie pentru Barty, care merge în turul 3!
.@ashbar96 claims her first career win over Simona Halep, 6-4, 6-4!#SydneyTennis pic.twitter.com/pc3pjzONb7
— WTA (@WTA) 9 ianuarie 2019
4-5 Barty se salvează din nou, după ce Simona, încă o dată, a fost foarte aproape de break.
4-4 BREAK BARTY! Simona a fost foarte aproape de 5-3, însă Ashleigh a revenit incredibil în game și a întors soarta acestuia.
@ashbar96 #SydneyTennis pic.twitter.com/CcaM62fWEa
— WTA (@WTA) 9 ianuarie 2019
4-3 BREAK HALEP! Simona preia pentru prima dată conducerea în acest meci!
3-3 Game alb reușit de Simona! În următorul game Barty va servi cu mingi noi.
Forehand power from @Simona_Halep to hold! #SydneyTennis pic.twitter.com/HFwApNos02
— WTA (@WTA) 9 ianuarie 2019
2-3 Barty întoarce din nou game-ul în favoarea sa, după ce a fost condusă cu 40-15. Aceasta s-a folosit din nou de serivciul său foarte bun, reușind un nou as.
2-2 Serviciu bun pentru Simona, care o egalează pe Barty, o adversară cu adevărat redutabilă.
1-2 Barty bifează cel de-al patrulea as din acest meci și rămâne la conducerea partidei.
1-1 Greu pentru Simona! Halep a salvat trei mingi de break și și-a făcut serviciul în cele din urmă.
0-1 Barty reușește un game alb. Simona are doar două lovituri câștigătoare, în timp ce Ashleigh a bifat 14 în acest meci.
SETUL 1
4-6 BREAK și SET pentru Barty! Simona a comis mai multe greșeli neforțate în acest prim set care au costat-o.
.@ashbar96 takes the first set 6-4! #SydneyTennis! pic.twitter.com/Tv1ZQDycQP
— WTA (@WTA) 9 ianuarie 2019
4-5 Simona a condus cu 40-0 și putea bifa un nou break, însă Barty a reușit trei servicii foarte bune și a întors soarta acestui game.
4-4 Game alb reușit de Simona Halep, care pare să-și fi intrat în joc.
3-4 Un meci foarte echilibrat până acum! Barty a condus-o pe Simona cu 40-0, Simona a revenit, dar în cele din urmă ocupanta locului 15 și-a câștigat game-ul.
3-3 Simona își face serviciul și revine în meci!
Nice touch, @ashbar96! #SydneyTennis pic.twitter.com/dmew2mN52h
— WTA (@WTA) 9 ianuarie 2019
2-3 BREAK HALEP! Simona nu cedează și fructifică cea de-a treia minge de break, după ce a condus cu 40-0 pe serviciul adversarei
1-3 BREAK BARTY! Ashleigh fructifică fără prea mari probleme prima minge de break și preia conducerea meciului.
1-2 Barty își face și ea serviciul, însă la capătul unui game echilibrat
1-1 Simona servește și ea excelent și pierde un singur punct.
0-1 Australianca începe bine și își face serviciul, Simona reușind trei puncte.
A început meciul!
ȘTIREA INIȚIALĂ
Australianca Barty s-a impus în turul precedent în fața letonei Jelena Ostapenko, scor 6-3, 6-3. Meciul dintre Halep și Barty începe imediat după terminarea duelului de pe tabloul masculin, dintre Diego Schwartzman și Guillermo Garcia Lopez.
Simona Halep și Ashleigh Barty s-au înfruntat de două ori, ambele întâlniri având loc în 2018, pe hard. Românca s-a impus fără să piardă vreun set.
Atuurile lui Barty
Barty este o jucătoare cu lovituri puternice și cu un serviciu excelent. Într-un top alcătuit de New York Times la finalul lui 2018, australianca era desemnată jucătoarea cu cea mai bună lovitură de slice de backhand și cu cel mai bun al doilea serviciu.
Barty excelează și la jocul din preajma fileului, având una dintre cele mai fine atingeri din circuit, lucru demonstrat și de poziția a cincea ocupată în clasamentul de dublu.
Vezi și:
.@ashbar96 claims her first career win over Simona Halep, 6-4, 6-4!#SydneyTennis pic.twitter.com/pc3pjzONb7
— WTA (@WTA) 9 ianuarie 2019
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro