Articol de GSP - Publicat vineri, 18 ianuarie 2019 20:43
Helmuth Duckadam, președintele de imagine al celor de la FCSB, crede că transferul lui Carlos Fortes (24 de ani) ar fi o mutare de excepție pentru vicecampioana României.
„Fortes îmi place, e puternic, de mulţi ani Steaua nu a mai avut un asemenea atacant. E mai greu să-ţi dai seama de vârsta lui, dar îmi place fizicul lui, are şi o tehnică bună pentru înălţimea lui, iar cu problema greutăţii se poate rezolva rapid.
Venirea lui nu înseamnă neapărat plecarea lui Gnohere, dar voiam o siguranţă. Dacă venea o ofertă foarte bună, patronul i-a promis că poate pleca, iar Fortes ar fi înlocuitorul. Totuşi, va fi concurenţă în atac, iar Fortes s-ar putea să fie jucătorul de care avem nevoie.
Nu mi-e teamă dacă pleacă Gnohere. E normal să plece, au plecat Neymar de la Barcelona și Ronaldo de la Real Madrid. Dacă va pleca, îi urăm baftă, să câştige bani. Vine altcineva în loc”, a declarat Duckadam pentru Prosport.
Carlos Fortes nu este încă sută la sută jucătorul celor de la FCSB, deși, într-un anumit punct, toate părțile au ajuns la un acord. Vezi situația transferului aici.
Vezi și:
Edi Iordănescu, detalii de ultim moment despre transferul lui Fortes la FCSB